POLISTIREN, polistireni, s. m. Material plastic solid, incolor, transparent, foarte rezistent din punct de vedere chimic și electric, care se folosește în electrotehnică și la fabricarea unor obiecte de larg consum. – Din fr. polystyrène, engl. polystyrene, rus. polistiren.

polistiren sm [At: LTR² / Pl: ~i / E: fr polystyrène, eg polystyrene, rs полистирен] Masă plastică solidă, incoloră sau slab gălbuie, transparentă, foarte rezistentă chimic și electric, obținută prin polimerizarea stirenului și folosită în electrotehnică, la fabricarea obiectelor casnice etc.

POLISTIREN, polistireni, s. m. Material plastic solid, incolor sau slab gălbui, transparent, foarte rezistent din punct de vedere chimic și electric, care se întrebuințează în electrotehnică, în industria cablurilor și la fabricarea multor obiecte de larg consum. – Din fr. polystyrène, engl. polystyrene, rus. polistiren.

POLISTIREN s.n. Masă plastică obținută prin polimerizarea stirenului. [< fr. polystyrène].

POLISTIREN s. n. masă plastică solidă, rezistentă, obținută prin polimerizarea stirenului. (< fr. polystyrène, engl. polystyrene)

POLISTIREN ~i m. Compus organic sub formă de substanță solidă, incoloră sau gălbuie, obținut prin polimerizarea stirenului și întrebuințat la fabricarea obiectelor de larg consum. /<fr. polystyrene, engl. polystyrene

polistiren (desp. -lis-ti-/-li-sti-) s. m., pl. polistireni

!polistiren (-lis-ti-/-li-sti-) s. m., pl. polistireni

polistiren s. m. (sil. mf. -sti-), pl. polistireni

POLISTIREN s. (CHIM.) polistirol.

POLISTIREN s. (CHIM.) polistirol.