policlinic, ~ă [At: CADE / Pl: ~ici, ~ice / E: fr polyclinique, rs поликлиника, ger Poliklinik] 1 sf Unitate medicală independentă sau dintr-un spital, cu principalele specialități medicale, pentru consultări și tratări ambulatorii. 2 sf Clădire în care își are sediul policlinica (1). 3 sf Personal al policlinicii (2). 4 a (Rar) Care aparține policlinicii (1). 5 a Privitor la policlinică (1).

POLICLINICĂ, policlinici, s. f. Serviciu medical de consultații și tratament organizat pe specialități, pus la dispoziția bolnavilor ambulatorii; clădire în care este instalat un astfel de serviciu. – V. dispensar.

POLICLINICĂ s.f. Unitate medicală de consultații și tratament pentru bolnavi ambulatorii. [Gen. -cii. / < fr. policlinique, rus. poliklinika, cf. germ. Poliklinik].

POLICLINICĂ s. f. unitate medicală de consultații și tratament pentru bolnavi ambulatorii. (< fr. policlinique)

policlinică-spital s. f. Spital care funcționează și ca policlinică ◊ „Policlinica-spital are un laborator și o farmacie.” Sc. 24 XII 66 p. 2 (din policlinică + spital)

spital-policlinică s. n. Spital în care funcționează o policlinică ◊ „La Hârșova s-a dat în folosință un nou spital-policlinică.” Sc. 24 XII 66 p. 2 (din spital + policlinică)

POLICLINICĂ ~ci f. 1) Instituție curativ-profilactică care acordă asistență medicală bolnavilor fără a-i spitaliza. 2) Clădire unde se află această instituție. [G.-D. policlinicii] /<fr. polyclinique

policlinică (desp. -li-cli-) s. f., g.-d. art. policlinicii; pl. policlinici

policlinică (-li-cli-) s. f., g.-d. art. policlinicii; pl. policlinici

policlinic adj. m., pl. policlinici; f. sg. policlinică, pl. policlinice

policlinică s. f. (sil. -cli-) → clinică