16 definiții pentru polen


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLÉN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen.

POLÉN, (rar) polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen.

POLÉN, (rar) polenuri, s. n. Pulbere, de obicei galbenă, în care se găsesc celulele mascule ale plantelor cu flori și care se produce în antenele staminelor. Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen se întorc seara din îndepărtate finețe. C. PETRESCU, S. 180. Suflul renăscător al vîntului dezrobește polenurile și le împrăștie. ANGHEL, PR. 115.

POLÉN s.n. Pulbere (galbenă) provenită din staminele plantelor cu flori, care reprezintă celulele sexuale mascule. [< fr. pollen, cf. lat. pollen – făină fină].

POLÉN s. n. pulbere (galbenă) produsă de staminele fanerogamelor, celulele reproducătoare mascule. (< fr., lat. pollen, germ. Pollen)

POLÉN ~uri n. bot. Praf gălbui produs de anterele plantelor cu semințe. /<fr., lat. pollen, germ. Pollen

polen n. Bot. pulberea fecundătoare a florilor.

* polén n., pl. e și urĭ (fr. pollen, d. lat. póllen, póllinis, făină foarte măruntă). Bot. Prafu fecundat al florilor, pe care-l răspîndesc maĭ mult insectele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

polén s. n., pl. polénuri

polén s. n., pl. polénuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLÉN s. (BOT.) (înv. și reg.) pulbere. (~ de flori.)

POLEN s. (BOT.) (înv. și reg.) pulbere. (~ de flori.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

polén s.m. sg. (reg.) pelin.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

POLÉN (< germ., fr.; {s} lat. pollen „făină, pulbere fină”) s. n. Pulbere, în general gălbuie, constituită din grăuncioare microscopice (15-200 μ), care conțin gameții masculini; sunt produse de antenele staminelor. P. căzut pe stigmatul florii germinează, formând tubul polinic, care transportă gameții până la ovul.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

polen s. n. sg. (er., eufem.) spermă.

a da (pe cineva) cu polen expr. (er., eufem.) a lăsa (o femeie) gravidă / însărcinată.

Intrare: polen
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polen
  • polenul
  • polenu‑
plural
  • polenuri
  • polenurile
genitiv-dativ singular
  • polen
  • polenului
plural
  • polenuri
  • polenurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

polen

  • 1. botanică Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: pulbere 2 exemple
    exemple
    • Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen se întorc seara din îndepărtate fînețe. C. PETRESCU, S. 180.
      surse: DLRLC
    • Suflul renăscător al vîntului dezrobește polenurile și le împrăștie. ANGHEL, PR. 115.
      surse: DLRLC

etimologie: