POLÉMICĂ, polemici, s. f. Discuție în contradictoriu (mai ales în scris și de obicei vehementă); luptă de idei cu privire la o problemă literară, artistică, politică sau științifică. Polemica cu criticii «Năpastei» voi face-o într-un articol deosebit. GHEREA, ST. CR. II 145. Printr-o polemică, criticul Gherea înțelege «o formă literară și științifică» avînd menirea de a limpezi și a răspîndi în masele publicului diferite principii și vederi literare și științifice. DEMETRESCU, O. 169.

polémică s. f., g.-d. art. polémicii; pl. polémici

POLÉMICĂ s.f. Discuție contradictorie asupra unui subiect, asupra unei teme etc.; luptă de idei cu privire la o problemă literară, științifică etc. [< fr. polémique, it. polemica, cf. gr. polemikos < polemos – război].

POLÉMICĂ ~ci f. Discuție în contradictoriu; controversă. ~ științifică. ~ politică. [G.-D. polemicii] /<fr. polémique

polemică f. ceartă cu condeiul.

POLÉMIC, -Ă, polemici, -e, adj. Care ține de polemică, cu tendință de polemică; critic, combativ, bătăios. Cînd nu urmărește cîștigarea unei biruinți polemice, ci stabilirea unor adevăruri, chiar aspră, critica e mai folositoare decît o apologie. SADOVEANU, E. 40. Creștinismul meu este astăzi social și polemic. GALACTION, O. I 335.

polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice

POLÉMIC adj. v. combativ.

POLÉMIC, -Ă adj. Care aparține polemicii; critic, combativ. [Cf. fr. polémique].

POLÉMIC, -Ă I. adj. specific polemicii; critic, combativ. II. s. f. discuție în contradictoriu; luptă de idei cu privire la o problemă literară, științifică etc. (< fr. polémique, gr. polemikos)

POLÉMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de polemică; propriu polemicii. /<fr. polémique

*polémic, -ă adj. (vgr. polemikós, de războĭ, d. pólemos, războĭ). Relativ la o ceartă pin scris: stil polemic, operă polemică. S. f., pl. ĭ. Ceartă pin scris: polemică literară, religioasă.

polémică s. f., g.-d. art. polémicii; pl. polémici

polémic adj. m., pl. polémici; f. sg. polémică, pl. polémice

POLEMIC adj. combativ, critic. (Ton ~.)