2 intrări

Articole pe această temă:

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLÉMICĂ, polemici, s. f. Discuție în contradictoriu (mai ales în scris și de obicei vehementă); luptă de idei cu privire la o problemă literară, artistică, politică sau științifică. Polemica cu criticii «Năpastei» voi face-o într-un articol deosebit. GHEREA, ST. CR. II 145. Printr-o polemică, criticul Gherea înțelege «o formă literară și științifică» avînd menirea de a limpezi și a răspîndi în masele publicului diferite principii și vederi literare și științifice. DEMETRESCU, O. 169.

POLÉMICĂ s.f. Discuție contradictorie asupra unui subiect, asupra unei teme etc.; luptă de idei cu privire la o problemă literară, științifică etc. [< fr. polémique, it. polemica, cf. gr. polemikos < polemos – război].

POLÉMICĂ ~ci f. Discuție în contradictoriu; controversă. ~ științifică. ~ politică. [G.-D. polemicii] /<fr. polémique

POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique.

POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique.

polemic, ~ă [At: MAIOR, I. B. 86/20 / Pl: ~ici, ~ice / E: ngr πολεμική, it polemico, fr polémique] 1 a Care presupune o atitudine critică Si: combativ, critic. 2 a Care are caracter de controversă. 3 a Care se prezintă sub forma unei lupte de idei vii sau agresive. 4-5 sf (Discuție în contradictoriu, agresivă sau aprinsă, sau) luptă de idei în scris, pe o temă literară, științifică, politică etc. Si: controversă, dezbatere, (mgî) polemie (1).

POLÉMIC, -Ă, polemici, -e, adj. Care ține de polemică, cu tendință de polemică; critic, combativ, bătăios. Cînd nu urmărește cîștigarea unei biruinți polemice, ci stabilirea unor adevăruri, chiar aspră, critica e mai folositoare decît o apologie. SADOVEANU, E. 40. Creștinismul meu este astăzi social și polemic. GALACTION, O. I 335.

POLÉMIC, -Ă adj. Care aparține polemicii; critic, combativ. [Cf. fr. polémique].

POLÉMIC, -Ă I. adj. specific polemicii; critic, combativ. II. s. f. discuție în contradictoriu; luptă de idei cu privire la o problemă literară, științifică etc. (< fr. polémique, gr. polemikos)

POLÉMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de polemică; propriu polemicii. /<fr. polémique

*polémic, -ă adj. (vgr. polemikós, de războĭ, d. pólemos, războĭ). Relativ la o ceartă pin scris: stil polemic, operă polemică. S. f., pl. ĭ. Ceartă pin scris: polemică literară, religioasă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

polémică s. f., g.-d. art. polémicii; pl. polémici

polémică s. f., g.-d. art. polémicii; pl. polémici

polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice

polémic adj. m., pl. polémici; f. sg. polémică, pl. polémice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLÉMIC adj. v. combativ.

POLEMIC adj. combativ, critic. (Ton ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

POLEMICĂ (< fr. polémique < gr. polemikos, din polemos, război) Formă a disertației critice apărute în paginile unei publicații, confruntare de principii, idei sau păreri între doi oameni de știință, critici, literați, oameni politici etc. În domeniul literar, polemica implică o anumită urbanitate în exprimarea ideilor, deplina stăpînire a problemei, bună-credință și obiectivitate, surprinderea părților lacunare în argumentarea adversarului, ea nefiind condiționată de vreun interes personal, ci numai în scopul restabilirii unui adevăr, al limpezirii unei probleme. Polemiști de seamă în literatura noastră: Titu Maioreseu, G. Dobrogeanu-Gherea, M. Eminescu, E. Lovinescu, N. Iorga etc. Un exemplu de polemică de ținută academică este acela dintre T. Maiorescu și G. Dobrogeanu-Gherea. „Eminentul nostru critic, d-l T. Maioreseu, în articolul său ”Poeți și critici„ exprimă o părere, care a trebuit sa facă pe mulți să se mire. D-sa zice că în țară n-are ce mai căuta critica, deoarece, la noi, ea a avut un rol de îndeplinit, dar acuma nu mai are... D-l Maiorescu, om luminat, instruit – care și-a format cunoștințele și gustul literar după geniile cele mai mari ale Germaniei, după Lessing, Schiller, Goethe, – cunoscător al literaturii europene, om cu gust artistic și cu tact critic, și-a făcut datoria în sensul de mai sus, a stat strajă înaintea edificiului literaturii... Se-nțelege, va fi fost și d-sa părtinitor, lucru firesc și de neînlăturat, cînd critica e critică judecătorească.” (C. DOBROGEANU-GHEREA, Studii critice)

Intrare: polemică
polemică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polemică
  • polemica
plural
  • polemici
  • polemicile
genitiv-dativ singular
  • polemici
  • polemicii
plural
  • polemici
  • polemicilor
vocativ singular
plural
Intrare: polemic
polemic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polemic
  • polemicul
  • polemicu‑
  • polemică
  • polemica
plural
  • polemici
  • polemicii
  • polemice
  • polemicele
genitiv-dativ singular
  • polemic
  • polemicului
  • polemice
  • polemicei
plural
  • polemici
  • polemicilor
  • polemice
  • polemicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)