11 definiții pentru polemic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique.

POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique.

polemic, ~ă [At: MAIOR, I. B. 86/20 / Pl: ~ici, ~ice / E: ngr πολεμική, it polemico, fr polémique] 1 a Care presupune o atitudine critică Si: combativ, critic. 2 a Care are caracter de controversă. 3 a Care se prezintă sub forma unei lupte de idei vii sau agresive. 4-5 sf (Discuție în contradictoriu, agresivă sau aprinsă, sau) luptă de idei în scris, pe o temă literară, științifică, politică etc. Si: controversă, dezbatere, (mgî) polemie (1).

POLÉMIC, -Ă, polemici, -e, adj. Care ține de polemică, cu tendință de polemică; critic, combativ, bătăios. Cînd nu urmărește cîștigarea unei biruinți polemice, ci stabilirea unor adevăruri, chiar aspră, critica e mai folositoare decît o apologie. SADOVEANU, E. 40. Creștinismul meu este astăzi social și polemic. GALACTION, O. I 335.

POLÉMIC, -Ă adj. Care aparține polemicii; critic, combativ. [Cf. fr. polémique].

POLÉMIC, -Ă I. adj. specific polemicii; critic, combativ. II. s. f. discuție în contradictoriu; luptă de idei cu privire la o problemă literară, științifică etc. (< fr. polémique, gr. polemikos)

POLÉMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de polemică; propriu polemicii. /<fr. polémique

*polémic, -ă adj. (vgr. polemikós, de războĭ, d. pólemos, războĭ). Relativ la o ceartă pin scris: stil polemic, operă polemică. S. f., pl. ĭ. Ceartă pin scris: polemică literară, religioasă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice

polémic adj. m., pl. polémici; f. sg. polémică, pl. polémice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLEMIC adj. combativ, critic. (Ton ~.)

Intrare: polemic
polemic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polemic
  • polemicul
  • polemicu‑
  • polemică
  • polemica
plural
  • polemici
  • polemicii
  • polemice
  • polemicele
genitiv-dativ singular
  • polemic
  • polemicului
  • polemice
  • polemicei
plural
  • polemici
  • polemicilor
  • polemice
  • polemicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

polemic

  • 1. Care ține de polemică, cu tendință de polemică, privitor la polemică.
    exemple
    • Cînd nu urmărește cîștigarea unei biruinți polemice, ci stabilirea unor adevăruri, chiar aspră, critica e mai folositoare decît o apologie. SADOVEANU, E. 40.
      surse: DLRLC
    • Creștinismul meu este astăzi social și polemic. GALACTION, O. I 335.
      surse: DLRLC

etimologie: