polată sf [At: CORESI, EV. 523 / V: (reg) palotă, ~adie, ~tie, ~tră / Pl: ~lăți / E: bg полата] 1 (Îrg) Palat¹ domnesc, împărătesc. 2 (Prc) Sală într-un palat¹. 3 (Pex) Curte domnească, princiară, împărătească. 4 (Reg) Încăpere mică lângă o casă țărănească, formată, uneori, dintr-un acoperiș pe stâlpi servind ca magazie sau ca adăpost împotriva ploii, a soarelui etc. Si: magazie, (pop) șopron. 5 (Reg) Adăpost improvizat făcut de ciobani. 6 (Reg) Șopron făcut la o stână pentru adăpostul vitelor Si: colibă. 7 (Reg) Prisacă. 8 (Reg) Cameră mică de locuit, în casele țărănești. 9 (Olt; Trs) Perete de legătură între casă și o clădire alăturată. 10 (Reg) Streașină la casă. 11 (Reg) Bucată de scândură așezată la streașina casei. 12 (Reg) Pervaz¹. 13 (Mun) Porțiune dintr-un gard de scânduri. 14 (Trs) Schelă folosită ca suport de către muncitorii care lucrează la înălțime, la construcția sau reparația unei case. 15 (Reg; îf polatie) Avere. 16 (Reg; îaf) Zestre. 17 (Reg; îaf) Calabalâc. 18 (Reg; csc) Membri ai unei familii. 19 (Reg; csc; îf poladie) Populație a unui ținut sau a unei țări.

POLATĂ s. f. v. polatră.

polată f. 1. Tr. palat: o raiule, polată frumoasă, cu lumină mângăioasă! POP.; 2. Mold. chiler (la o casă țărănească): ușa polatei; 3. (în Dolj) streașina bordeiului. [Serb. POLATA, palat].

polátă f., pl. e și ățĭ (sîrb. polata, palat. V. palat 1. Cp. cu saraĭ). Vechĭ. Azĭ. Maram. Palat. Azĭ vest. Mică construcțiune, maĭ ales de lemn, alipită alteĭa maĭ marĭ (celar, paravan, prelipcă). – Azĭ în Serbia polat, pl. e, palat. În Munt. polatră (VR. 1928, 3, 351).

palotă sf vz polată

poladie sf vz polată

polatie sf vz polată

polatră sf vz polată

POLATRĂ, polatre, s. f. (Regional) încăpere mică pe lîngă o casă țărănească (uneori formată numai dintr-un acoperiș sprijinit pe stîlpi) servind ca magazie pentru unelte și alte obiecte de gospodărie. Noi facem focu numa-n polatră, că în odăile bune nu facem, că se strică lucrurile. STĂNOIU, C. I. 59. – Variantă: polată (BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE) s. f.

1) palát n., pl. e (ngr. paláti, d. lat. Palatium, dealu Palatin și [pin ext.] casa împăratuluĭ Aŭgúst, situată pe acest deal; it. palazzo, engl. germ. palast, rus. paláta. V. păraț). Casă mare și sumptuoasă (locuită de un suveran orĭ de un personagiŭ ilustru). Suveranu, stăpînu palatuluĭ și alte persoane care locuĭesc în palat: o revoluțiune de palat. Mare edificiŭ public: palatu universitățiĭ, palatu justițiiĭ, palatu administrativ. – Vechĭ. Azĭ. Maram. polátă, pl. e (sîrb. polata, bg. polat), palútă (ung. polota) și paleaț n., pl. ețe saŭ eațurĭ (pol. palac, d. it. palazzo). V. polată și hardughie.

polátie f. (cp. cu ngr. polla étĭ, mulțĭ anĭ). Mold. Fam. Suită, pojijie: să-țĭ ĭeĭ polatia și să te ducĭ (CL. 1924, 195).

polátră, V. polată.

polată (reg.) s. f., g.-d. art. polatei; pl. polate

polată (reg.) s. f., g.-d. art. polatei; pl. polate

polată s. f., pl. polate

POLATĂ s. v. curte, jgheab, palat, streașină.

polată s. v. CURTE. JGHEAB. PALAT. STREAȘINĂ.

polată, polate și polăți, s.f. (înv. și reg.) 1. palat domnesc sau împărătesc; curte domnească, princiară sau împărătească; sală, cameră mare într-un palat. 2. încăpere mică pe lângă o casă țărănească; cămară, chelar; magazie, șopron. 3. cameră mică de locuit în casele țărănești. 4. prisacă, stupină. 5. perete de legătură între casă și o altă clădire alăturată. 6. streașină de casă; bucată de scândură așezată la streașina casei. 7. porțiune dintr-un gard de scânduri. 8. schelă care servește ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime. 9. (în forma: polatie) avut, zestre, calabalâc. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (în forma: poladie) populație a unui ținut sau a unei țări.