14 definiții pentru polarizație polarizațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLARIZAȚÍE, polarizații, s. f. Stare a unui corp care prezintă proprietatea de polaritate. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = totalitatea fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute prin cercetarea cristalelor birefringente în lumină polarizată. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.

polarizație sf [At: NEGULICI / V: (rar) ~iune (S și: ~isa~) / Pl: ~ii / E: fr polarisation] 1 (Fzl; îvr) Inversiune sau schimbare a unei funcții fiziologice sub influența unui factor fizic. 2 Stare a unui corp, sistem fizic care are polaritate (1). 3 Polarizare (3). 4 (Îs) ~ electrică Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici, plus și minus. 5 (Șîs ~ia luminii) Stare a unui fascicul luminos în care toate radiațiile electromagnetice componente au aceeași direcție de oscilație. 6 (Îas) Totalitate a fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. 7 (Îs) ~ cromatică Ansamblu al figurilor de interferență, viu colorate, obținute prin cercetarea cristalelor birefringente în lumină polarizată (2), cu ajutorul unui polariscop. 8 Mărime vectorială care caracterizează polarizația (2).

POLARIZÁȚIE, polarizații, s. f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezintă proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = stare a unui fascicul luminos în care toate radiațiile electromagnetice componente au aceeași direcție de oscilație. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute la cercetarea în lumină polarizată a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.

POLARIZÁȚIE, polarizații, s. f. Polarizare.

POLARIZÁȚIE s.f. (Fiz.) Polarizare. [Gen. -iei, var. polarizațiune s.f. / cf. fr. polarisation].

POLARIZÁȚIE s. f. stare a unui corp care prezintă polaritate (1); polarizare. ◊ stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. ♦ ă luminii = ansamblul fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. (< fr. polarisation)

POLARIZÁȚIE ~i f. 1) v. A POLARIZA și A SE POLARIZA. 2) Stare a unui corp înzestrat cu polaritate. /<fr. polarisation

polarizațiune sf vz polarizație

POLARIZAȚIÚNE s.f. v. polarizație.

* polarizațiúne f. (fr. polarisation). Fiz. Acțiunea de a polariza (o rază luminoasă). Rezultatu acesteĭ acțiunĭ. Planu de polarizațiune, planu determinat de raza incidentă și de cea polarizată. Polarizațiunea uneĭ pile, micșorarea intensitățiĭ curentuluĭ uneĭ pile în urma unor reacțiunĭ chimice interioare. – Și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

polarizáție (-ți-e) s. f., art. polarizáția (-ți-a), g.-d. art. polarizáției; pl. polarizáții, art. polarizáțiile (-ți-i-)

polarizáție s. f. (sil. -ți-e), art. polarizáția (sil. -ți-a), g.-d. art. polarizáției; pl. polarizáții, art. polarizáțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLARIZAȚIE s. (FIZ.) polarizare. (~ luminii.)

Intrare: polarizație
polarizație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polarizație
  • polarizația
plural
  • polarizații
  • polarizațiile
genitiv-dativ singular
  • polarizații
  • polarizației
plural
  • polarizații
  • polarizațiilor
vocativ singular
plural
polarizațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polarizațiune
  • polarizațiunea
plural
  • polarizațiuni
  • polarizațiunile
genitiv-dativ singular
  • polarizațiuni
  • polarizațiunii
plural
  • polarizațiuni
  • polarizațiunilor
vocativ singular
plural

polarizație polarizațiune

  • 1. Stare a unui corp care prezintă proprietatea de polaritate.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: polarizare
    • 1.1. Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus).
      surse: DEX '09
    • 1.2. Polarizația luminii = totalitatea fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate.
      surse: DEX '09 MDN '00
    • 1.3. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute prin cercetarea cristalelor birefringente în lumină polarizată.
      surse: DEX '09
    • 1.4. Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie: