3 intrări

Articole pe această temă:

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de Cercul Polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua Polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire.

POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire.

POLÁR, -Ă, polari, -e, adj. 1. Privitor la polii globului pămîntesc, de la poli, caracteristic polilor. [Muntele] straniu și alb, acoperit de zăpezi polare. BOGZA, C. O. 56. Zăpada, care acoperea totul, de priveliștea părea un ținut polar, prinsese coajă și sclipea ca milioane de sfărîmături de sticlă. CAMIL PETRESCU, O. I 211. Ca o banchiză pe un ocean polar, Sînt singură-n tăcerea-ncremenită. CAZIMIR, L. U. 43. ◊ Noapte polară = noapte din regiunile de la poli (care ține o jumătate de an). Noaptea polară plutea ca o imensă pînză de beteală în văzduh și ne scălda în lumina ei moale, mătăsoasă. STANCU, U.R.S.S. 160. Cerc polar v. cerc. Auroră polară v. auroră. Steaua polară = steaua principală din constelația «carul-mic», care servește la aflarea nordului. Urs polar = urs care trăiește în regiunile înghețate din nord și al cărui corp este acoperit cu blană albă (Ursus maritimus). Climă polară = climă caracterizată prin durata lungă a iernii; soarele poate să nu răsară sau să nu apună timp de 24 ore, temperatura lunii celei mai calde e în jurul lui 0°, iar cea a lunii celei mai reci coboară pînă la -50°. 2. Privitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. 3. Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 4. (În expr.) Coordonate polare = sistem de coordonate al cărui sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct.

POLÁR adj. 1. Referitor la poli (2), de la poli. ♦ Zonă polară = zonă cuprinsă între latitudinile de 75° și poli. 2. Referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. (Mat.) Coordonate polare = numere reale care determină poziția unui punct în plan. 4. (Fil.) Care se află în raport de polaritate (1), care prezintă polaritate. [Cf. fr. polaire].

POLÁR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zonă ~ă = zonă cuprinsă între latitudinile de 75 și poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimitează zonele polare; Steaua P~ă = stea principală din constelația Carului-Mic, care indică direcția nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezintă polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al căror sistem de referință este format dintr-un punct (pol) și o semiaxă cu originea în acesta. 4. (fil.) care se află în raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, în raport cu cele două puncte în care o secantă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează o conică. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)

polár s. n. (lit.) Roman polițist ◊ „[Scriitorul] explică predilecția pentru Los Angeles a scriitorului de polar-uri.” R.lit. 45/95 p. 15 (din fr. arg. polar; PR 1970)

POLÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic polilor Pământului; de la poli. ◊ Stea ~ă stea principală din constelatia Ursa Mică, după care se poate determina direcția spre polul nord. Noapte ~ă v. NOAPTE. Urs ~ v. URS. 2) Care ține de polii unui (electro)magnet; propriu polilor unui (electro)magnet. 3) fig. Care se caracterizează prin polaritate; cu polaritate. /<lat. polaris, fr. polaire

polar a. învecinat cu polii: stea polară.

*polár, -ă adj. (mlat. polaris). Geogr. de la saŭ de lîngă polĭ: regiunile polare, ghețurile polare, cercu polar. Astr. Steaŭa polară, steaŭa cea maĭ mare și maĭ apropiată de polu nord din caru mic. Fiz. De la poliĭ unuĭ magnet orĭ uneĭ pile.

POLÁRĂ s.f. Loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, în raport cu cele două puncte în care o secantă mobilă ce trece prin punctul dat intersectează o conică. [< germ. Polare].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

polár adj. m., pl. polári; f. poláră, pl. poláre

polár adj. m., pl. polári; f. sg. poláră, pl. poláre

poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre

Steáua Poláră s. propriu f., g.-d. Stélei Poláre

!urs-polár (specie de urși) s. m., pl. urși-polári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLÁR adj. (GEOGR., MET.) rece, (înv.) polaric. (Climă, zonă ~.)

POLAR adj. (GEOGR., MET.) rece, (înv.) polaric. (Climă, zonă ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ORIFICIU POLAR deschidere în calota parașutei care permite scurgerea aerului, conferindu-i stabilitate.

Intrare: polar
polar adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polar
  • polarul
  • polaru‑
  • pola
  • polara
plural
  • polari
  • polarii
  • polare
  • polarele
genitiv-dativ singular
  • polar
  • polarului
  • polare
  • polarei
plural
  • polari
  • polarilor
  • polare
  • polarelor
vocativ singular
plural
Intrare: Steaua Polară
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Steaua Pola
plural
genitiv-dativ singular
  • Stelei Polare
plural
vocativ singular
plural
Intrare: urs-polar
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urs-polar
  • ursul-polar
plural
  • urși-polari
  • urșii-polari
genitiv-dativ singular
  • urs-polar
  • ursului-polar
plural
  • urși-polari
  • urșilor-polari
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)