12 definiții pentru „pogon”   declinări

POGÓN, pogoane, s. n. 1. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, folosită în trecut mai ales în Țara Românească și egală cu cca 0,5 ha. 2. Bucată de pământ (agricol) de un pogon (1); teren cultivat, plantație de această mărime. 4 Cantitate de produse obținute de pe un pogon (2). – Din bg. pogon.

POGÓN, pogoane, s. n. 1. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, a cărei mărime variază, după epoci și regiuni, în jurul unei jumătăți de hectar. 2. Bucată de pământ (agricol) de un pogon (1); teren cultivat, plantație de această mărime. ♦ Cantitate de produse obținute de pe un pogon (2). – Din bg. pogon.

POGÓN, pogoane, s. n. 1. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren echivalînd cu jumătate de hectar (sau cu 5011,79 m2). Voi știți via aia... de patru pogoane? PREDA, Î. 124. Ară un pogon pe zi. La PAMFILE, A. R. 35. Bogatul îns-atunci pogoanele măsoară, Tot numără clăcașii ce-l văd și se-nfioară, Gîndind la dijma lor. BOLLIAC, O. 68. 2. Bucată de pămînt (avînd unitatea de măsură de mai sus). Mi-am durat și eu o dugheniță pe răzășia mea, ca să-mi vînd vinit de la pogoanele din deal. ALECSANDRI, T. 1538.

pogón s. n., pl. pogoáne

pogón (pogoáne), s. n. – Măsură agrară, egală cu 5011,79 m2. – Megl. pogon. Sl. pogonŭ, de la pogoniti „a mîna boii”, însemna la început întinderea pe care o arau doi boi într-o zi, cf. sp. arada, yugada, yunta (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 124; Conev 70), cf. bg. pogon.Der. pogonărit, s. n. (impozit pe vii, creat de Dabija în 1662, suprimat tot de el în 1664, reintrodus de Nicolae Mavrocordat (1714), și din nou desființat in 1744. În 1803 valora doi taleri de fiecare pogon; pogonar (var. pogonaș, pogonici), s. m. (Mold., ziler care lucra într-o vie); pogonesc, adj. (Mold., care formează o bucată întreagă de un pogon); pogoni, vb. (înv., a goni), din sl. pogoniti; pogonici, s. m. (Trans., persoană care mînă vitele), cf. Miklosich, Slaw. Elem., 36. Pogonici este și numele care se dă ariciului în unele cîntece de copii; după Diculescu, Elementele, 493, ar fi cuvînt diferit, din gr. πώγων „barbă”, părere nu foarte convingătoare.

POGÓN ~oáne n. 1) Unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, egală aproximativ cu jumătate de hectar. 2) Lot de pământ de această mărime. /<bulg. pogon

pogon n. 1. od. măsură de suprafață de 1296 st. sau 5012,08 mp.; 2. pogon plantat cu viță de vie. [Bulg. POGONĬ, lit. alungare (sensul vorbei în rusește), de unde stânjen în lung].

pogón n., pl. oane (vsl. po-gonŭ, goană, [adică „goana boilor ca să are atîta pămînt într´o zi”], persecuțiune, expedițiune; rus. pogón, urmărire. V. goană, od-gon). Munt. O măsură de suprafață (în lungime 24 de prăjinĭ de cîte 3 stînjenĭ, în lățime 6 prăjinĭ, adică 1296 de stînjenĭ pătrațĭ saŭ 5011, 79 m.p., cam ½ ectar [!]). Mold. O măsură de suprafață la viĭ (prăjinĭ 40 pe 4, adică 1440 de stînjenĭ moldoveneștĭ pătrațĭ saŭ ½ falce, cam ¾ din ectar). În general, loc mic plantat cu viță de vie.

Pogoanele n. pl. comună în jud. Buzău: 4200 loc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

POGOANELE, oraș în jud. Buzău, situat în V C. Bărăganului; 7.900 loc. (2003). Întreprindere metalurgică. Fabrici de producere a oxigenului și a filtrelor pentru autoturisme, de produse lactate, de covoare persane, prosoape și broderii; morărit și panificație. Centru viticol și de vinificație. Localitatea a luat naștere la mijlocul sec. 19, cu numele Țuguiatu-Pământeni; ulterior, locuitorii au denumit-o Țuguiatu-Pogoanele, luând apoi numele actual. Declarată oraș la 18 apr. 1989. Biserica Adormirea Maicii Domnului (sec. 19). Rezervație forestieră (pădurea Văleanca, 1,4 ha), alcătuită din stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), din 1975.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

pogon, pogoane s. n. (friz.) barbă mare care trebuie rasă.