pocnésc v. intr. (d. interj. poc, ca și bufnesc, cĭocnesc d. buf, cĭoc, dar, în orĭ-ce caz, înrudit cu vsl. ponknonti, a se rupe, sîrb. puknuti, bg. poknuvam, rus. púkatĭ și púknutĭ, a pocni, a izbucni). Explodez cu mare huĭet (ca obuzele și cartușele). Răsun cu mare huĭet (cum fac cĭocanele cînd izbesc nicovalele, bicele groase cînd îs agitate în aer ș. a.): cĭocanele pocneaŭ, a pocni cu cĭocanu în nicovală, a pocni (= a plesni) din bicĭ. Fig. A pocni de cĭudă, a-țĭ fi foarte cĭudă. V. tr. Fam. Lovesc, izbesc: l-a pocnit c’o peatră în cap, cu dosu palmeĭ peste bot. – În Trans. și pognesc, în Meh. pomnesc.