pobârcire sf vz poghircire

boghircă sf vz poghircă

pobârci¹ sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pobir sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pobirci¹ sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pobircire sf vz poghircire

podbic sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

podgircă sf vz poghirc^[1] corectat(ă)

podirici sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pogârci¹ sm vz poghircă

pogârcire sf vz poghircire

poghirc, ~ă [At: CIHAC, II, 272 / V: (reg) bobir sm, bobircă sf, bobirci, boghirc sm, boghircă sf, pobir, pobirci, pobârci, podbic sm, podgircă sf, podirici, ~gircă sf, ~girci, polbici sm, porbice sf, porbici, pordici, porghic sm, porghice sf, porghici, porgici / Pl: ~rci / E: bg побирък, srb pabirak] 1 sf (Pop; mpl) Fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate sau rămase după recoltat Si: (reg) bârzoci, posomogi. 2 sf (Reg; pex; csc) Cereale, fructe, legume etc. slab dezvoltate. 3 sf (Reg; pex; csc) Rămășițe dintr-o recoltă compromisă. 4 sf (Reg; îe) Parcă-i ~ Se spune despre un om nepriceput, rămas în urma celorlalți. 5 sm (Trs; îf pobirci, pobârci) Poghircit¹. 6 sm (Reg; ccr) Persoană care strânge spicele rămase pe câmp după secerat Si: (înv) poghircitor. 7 sf (Mol) Epitet dat unui om mic de statură, pipernicit. 8 sf (Mun; dep; îf boghircă) Epitet dat unui om cu mintea slabă Si: neghiob, prost. 9 sf (Mol; dep) Epitet dat unui jucător prost la jocurile de noroc. 10 sf (Mol; dep) Epitet dat unei femei urâte. 11 sm (Trs) Plantă târâtoare nedefinită mai îndeaproape. 12 sf (Reg) Păsăre nedefinită mai îndeaproape.

poghircire sf [At: KLEIN, D. 401 / V: pobir~, pobâr~, pogâr~ / Pl: ~ri / E: poghirci] (Trs; înv) Strângere a cerealelor, fructelor etc. rămase după cules Si: (înv) poghircitură, (reg) poghircit¹.

pogircă sf vz poghircă

polbici sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

porbice sf vz poghirc^[1] corectat(ă)

porbici sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pordici sm vz poghircă

porghic sm vz poghircă

porghice sf vz poghircă

porghici¹ sm vz poghircă

porgici sm vz poghircă

purdic sm vz poghircă

POGHIRCĂ, poghirci, s. f. 1. (Popular; mai ales la pl.) Fire de cînepă, răsărite tîrziu și nedezvoltate; resturi de cînepă rămase după cules. 2. Poreclă dată unui om mic de statură.

POGHIRCĂ, poghirci, s. f. 1. (Pop., la pl.) Fire de cînepă, răsărite tîrziu și nedezvoltate; resturi de cînepă rămase după cules. 2. Poreclă dată unui om mic de statură.

pobârcì v. V. pogârcì.

pogârcì v. Mold. a culege spicele lăsate în urmă. [Și pobârcì = serb. POBIRČITI, a spicui].

poghircă f. 1. Mold. firele de cânepă cari n’au putut crește mare: din poghirci se obține cea mai bună calitate de câlți sau canură; 2. mic de stat: parcă-i o poghircă, se zice când cineva rămâne în urmă, de cel ce n’are noroc. [Lit. spic lepădat: și porghic, Tr. podbic = slovean POBERK, spicuit la urmă].

porghic n. V. poghircă.

boghírcă f., pl. ĭ (din poghircă). Bz. Neghĭob, prost.

pobîrcésc (Mold.) și pogîrcésc (Mold. Munt.), și poghircésc (Trans.) v. tr. (sîrb. pa-birčiti, a culege spice după seceriș, pabirak, pobîrcire, vsl. pabirĭ, pabirŭkŭ, strugure rămas după cules, pobirŭkŭ, culegere, po-birati, a culege, d. bratiberon, a lua, a culege. V. sobor). Culeg spicele rămase după seceriș, struguriĭ rămașĭ după cules ș. a.: găinile pogîrcesc zoană la treĭerat. V. spicuĭesc, tăbîrcesc.

poghírcă f., pl. ĭ (cp. cu vsl. pabirŭkŭ și pob-, nsl. poberk, cules pe urmă, și cu vsl. *po-grŭčiti, a zgîrci, a chirci. V. pobîrcesc, boghircă). Resturĭ de cînepă rămase după cules (la Bz. la pl.). Om pipernicit, pipiric, stîrpitură, chirtoacă, buricu pămîntuluĭ. Femeĭe urîtă (Vs.). Jucător prost la cărțĭ orĭ la alt joc (Mold.). – În Trans. poghirc, m., o plantă tîrîtoare. – Și porghic, m. și porghice, f. (Mold.), cînepă pipernicită.

porghíc și -íce, V. poghircă.

pobir s. m. – (Banat) Porumb necopt. Slov. póbir, pobèr „recoltare”, cf. póberek „fruct necules în timpul recoltei”, dar care se culege mai tîrziu. – Cf. pogîrci.

POGHIRC, Cicerone (1928-2009, n. sat Măscurei, jud. Vaslui), lingvist și filolog român. și Prof. univ. la București și la universități din S.U.A. (Indiana, Michigan, California ș.a.) și Germania (Bochum). Studii de lingvistică comparată a limbilor română și albaneză, în care a pus în evidență elementul autohton al limbii române. Contribuții la „Dicționarul limbii române”. Studii asupra istoriei lingvisticii românești („B.P. Hasdeu, lingvist și filolog”).

POGHIRCĂ s. (reg.) poșomogi (pl.). (Firele nedezvoltate de cânepă se numesc poghirci.)

*POGHIRCĂ s. (reg.) poșomogi (pl.). (Firele nedezvoltate de cînepă se numesc ~i.)

pobârci, pobârcesc, vb. IV (reg.) v. pogârci.

pobirci (pobârci), s.m. (reg.) persoană care strânge spicele rămase pe câmp după secerat; poghircitor.

poghircă, poghirci, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate, rămase mici și subțiri; poșomogi, bârzoci (din care se face cea mai bună canură). 2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate. 3. om mic de statură, pipernicit; (în forma: boghircă) om cu mintea slabă, prost, neghiob; jucător prost la jocurile de noroc; femeie urâtă. 4. nume de pasăre. 5. s.m. (în forma poghirc) nume de plantă târâtoare.

poghircire, poghirciri, s.f. (înv. și reg.) adunare, strângere a cerealelor sau a fructelor rămase după cules.