poanson sn [At: IOANOVICI, TEHN. 390 / V: pon~ / Pl: ~oane / E: fr poinçon] 1 Unealtă metalică alcătuită dintr-o tijă cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. 2 Instrument ascuțit din oțel folosit în tehnica gravurii. 3 Piesă componentă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață plană ori profilată, utilizată la tăiere sau profilare prin deformare plastică. 4 Unealtă mică de fonnă cilindrică, de obicei din os, cu un capăt ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă o formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. 5 Obiect format din fire de păr sau de material plastic prinse într-un mâner, cu care se săpunește fața la bărbierit Si: pămătuf, (reg) pomoci.