plesurare sf [At: REV. PĂD. XXVII, 615 / Pl: ~rări / E: plesura] 1 (Trs) Lovire. 2 Tăiere și înlăturare a unui inel din scoarța arborelui pentru a împiedica circulația sevei elaborate de la coroană la rădăcină și a provoca astfel uscarea lentă a acestuia. Si: inelare, (pop) secuire.