pleșcă sf [At: CIHAC, II, 262 / V: pleașcă / Pl: ? / E: pleș¹ + -că] 1 (Reg) Chelie. 2 (Reg; îf pleașcă) Epitet dat unui om chel. 3 (Reg) Cap. 4 (Reg) Schelet.

pleașcă³ sf vz pleșcă

PLEȘCĂ var. la subst. pleașcă. 1. Pleșco b. (16 B III 358). Pleșcoi sau Plăcicoi s. (ib. 210, 329; 17 B I 48) = Plășcoi s. (Ac Bz 7). 2. Pleșca, E., act.; Pleșcuța s. 3. Pleșcotă, Stoian (16 B VI 80).

PLEȘCĂ s. v. calviție, chelie, pleșuvie.

pleșcă s. v. CALVIȚIE. CHELIE. PLEȘUVIE.

pleșcă s.f. (reg.) 1. chelie, pleșuvie. 2. cap, schelet.

pléșcă, s.f. 1. Chelie, goliciune. 2. (prin exten.) Lipsit de vegetație. ■ (top.) Pleșca Mare, vf. (1.292 m) situat în Munții Ignișului; Pleșcioara, deal (806 m) la nord de Baia Mare; Pleșca, deal în Bocicoiel, Bogdan-Vodă, Rozavlea, Băiuț, Groșii Țibleșului, Lăpușul Românesc. ■ (onom.) Pleșca(n), nume de familie în jud. Maram. – Din pleș „chel” (MDA).

pleșcă, s.f. – 1. Chelie, goliciune. 2. (prin extensie) Lipsit de vegetație, gol. ♦ (top.) Pleșca Mare, vf. (1.292 m) situat în Munții Ignișului; Pleșcioara, deal (806 m) la nord de Baia Mare; Pleșca, deal în Bocicoiel, Bogdan Vodă, Rozavlea, Băiuț, Groșii Țibleșului, Lăpușu Românesc (Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Pleșca, Plesca, Pleșcă, Pleșcan, nume de familie (43 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din pleș „chel” (MDA).