18 definiții pentru platonic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, privitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

PLATÓNIC, -Ă, platonici, -e, adj. 1. Referitor la platonism. Doctrină platonică. ♦ Pur, ideal, spiritualizat. În luceafăr, poetul a vrut să simbolizeze iubirea platonică. GHEREA, ST. CR. I 161. ◊ (Adverbial) Ce adolescent, zărindu-ți ochii – lumi ispititoareNu te-ar admira platonic în simțirea-i arzătoare? DEMETRESCU, O. 50. 2. Care nu se realizează; care nu poate fi pus în practică; abstract, formal. Vedea însă cu oroare toate aceste compătimiri platonice. CAMIL PETRESCU, O. II 500. Cînd țăranii au apucat să se scoale pentru pămînt, greu se vor mulțumi numai cu reforme platonice. REBREANU, R. II 216.

PLATÓNIC, -Ă adj. 1. Referitor la platonism. ♦ Ideal, curat, pur. 2. Abstract, formal. [Cf. fr. platonique].

PLATÓNIC, -Ă adj. 1. referitor la platonism; platonian. ◊ (p. ext.) ideal, curat, pur. 2. (despre manifestări, reacții etc.) care rămâne fără efect; abstract, formal. (< fr. platonique)

PLATÓNIC ~că (~ci, ~ce) 1) și substantival Care ține de platonism; propriu filozofiei lui Platon. 2) și adverbial (despre sentimente) Care se bazează pe o atracție spirituală; cu caracter pur ideal, spiritualizat. Dragoste ~că. 3) Care este imposibil de a fi transpus în viață; cu caracter pur teoretic. /<fr. platonique

platonic a. 1. ce ține de filozofia lui Platon; 2. fig. ideal, pur: amor platonic.

*platónic, -ă adj. (vgr. platonikós, d. filosofu Platone). Relativ la filozofia luĭ Platone. Pur, ideal: amor platonic. Fără efect: protestărĭ platonice. Subst. Adept al filosofiiĭ luĭ Platone. (Mulțĭ zic platonician, după fr. platonicien). Adv. În mod platonic: a ĭubi platonic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platónic adj. m., pl. platónici; f. sg. platónică, pl. platónice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLATÓNIC adj. 1. v. platonician. 2. v. pur. 3. spiritualizat. (Legături ~.)

PLATÓNIC s. v. platonician, platonist.

PLATÓNIC adj. v. formal.

PLATONIC adj. 1. platonician, (rar) platonian, (înv.) platonicesc. (Filozofia ~.) 2. ideal, pur. (Dragoste ~.) 3. spiritualizat. (Legături ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ACADEMIA PLATONICĂ, școală filozofică întemeiată de Platon (c. 387 î. Hr.) la Atena. În grădina lui Academos. După moartea lui Platon, doctrina școlii s-a schimbat în mai multe rînduri. În 129 î. Hr. s-a transformat într-o școală eclectică, iar în 529 a fost definitiv închisă, acest fapt marcînd formal sfîrșitul istoriei filozofiei antice.

ACADEMIA PLATONICĂ DIN FLORENȚA, școală filozofică (1459-1522), fundată de Marsilio Ficino. Membrii ei (Pico della Mirandola, Angelo Poliziano, Lorenzo de Medici) comentau și editau operele lui Platon și Plotin.

Intrare: platonic
platonic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • platonic
  • platonicul
  • platonicu‑
  • platonică
  • platonica
plural
  • platonici
  • platonicii
  • platonice
  • platonicele
genitiv-dativ singular
  • platonic
  • platonicului
  • platonice
  • platonicei
plural
  • platonici
  • platonicilor
  • platonice
  • platonicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)