10 definiții pentru planor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLANÓR, planoare, s. n. 1. Aeronavă fără grup motor propulsor, a cărei deplasare este determinată de factori meteorologici (curenți de aer) sau de relief (zbor de pantă). 2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. – Din fr. planeur.

planor sn [At: LTR / Pl: ~oare / E: fr planeur] 1 Aparat de zbor fără motor, care se poate menține în aer un timp mai mult sau mai puțin îndelungat folosind curenții ascendenți provocați de relieful sau de temperatura solului. 2 Osatură generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice.

PLANÓR, planoare, s. n. 1. Aparat de zbor fără motor, la care deplasarea se realizează datorită unor factori meteorologici (curenți de aer) sau de relief (zbor de pantă). 2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. – Din fr. planeur.

PLANÓR, planoare, s. n. 1. Avion fără motor, care se poate menține în aer folosind curenții ascendenți provocați de relieful sau de temperatura solului. 2. Osatura generală a unei aeronave, care cuprinde în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice.

PLANÓR s.n. 1. Aparat de zbor fără motor, care se menține în aer prin folosirea curenților ascendenți provocați de relief sau de temperatura solului. 2. Parte a unei aeronave cuprinzând mai ales organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. [Cf. fr. planeur].

PLANÓR s. n. 1. aparat de zbor fără motor. 2. parte a unei aeronave cuprinzând mai ales organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. (< fr. planeur)

PLANÓR ~oáre n. Aeronavă ușoară fără motor, propulsată prin planare. /<fr. planeur


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PLANOR a) parte a unei aeronave cuprinzând în mod special, organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice; b) aparat de zbor fără motor la care zborul se realizează datorită greutății proprii, viteza de coborâre fiind compensată de acțiunea vântului sau a curenților ascensionali provocați de relief sau de temperatura solului. Planorul este prevăzut cu aripi de lungime mare, iar fuzelajul este format din postul de comandă și o grindă care poartă ampenajele. Decolarea este posibilă prin lansare cu sandoul, cu ajutorul unui troliu, prin remorcare cu un vehicul terestru sau prin remorcare în zbor cu ajutorul unui avion. Se deosebesc planoarele de clasă: liber (anvergura de 19 m), standard (maxim 15 m)și cu motor (motoplanor (v.)). Din rândul planoarelor ultraușoare fac parte și deltaplanele.

Intrare: planor
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • planor
  • planorul
  • planoru‑
plural
  • planoare
  • planoarele
genitiv-dativ singular
  • planor
  • planorului
plural
  • planoare
  • planoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

planor

  • 1. Aeronavă fără grup motor propulsor, a cărei deplasare este determinată de factori meteorologici (curenți de aer) sau de relief (zbor de pantă).
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: