PLANCTON s. n. Biocenoză alcătuită din organismele mărunte care plutesc în masa apei. ◊ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide și lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă. – Din fr. plancton.

plancton sn [At: ANTIPA, P. 54 / Pl: (rar) ~oane, ~uri / E: fr plancton] 1 Totalitate a organismelor vegetale și animale, în general microscopice, care trăiesc în apă până la o adâncime de 200 m și care formează hrana peștilor și a altor animale. 2 (Îs) ~ atmosferic Ansamblul particulelor solide și lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă.

PLANCTON, planctonuri, s. n. Totalitatea organismelor vegetale și animale, în general microscopice, care trăiesc în apă până la o adâncime de 200 m și care constituie hrana peștilor și a altor animale acvatice. ◊ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide și lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă. – Din fr. plancton.

PLANCTON s. n. Totalitatea vietăților microscopice, plante și animale, care trăiesc în apele dulci și sărate pînă la o adîncime de 200 m, constituind hrana exclusivă a larvelor și a puilor de pești, iar pentru unele specii de pești hrana în tot timpul vieții. ◊ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide și lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă.

PLANCTON s.n. Totalitatea ființelor vii (plante și animale) care plutesc libere în mări și lacuri. ♦ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide și lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă. [Pl. -nuri. / < fr. plancton, germ. Plankton, cf. gr. plankton – rătăcitor].

PLANCTON s. n. totalitatea (micro)organismelor care plutesc libere în pătura superficială a apelor. ♦ ~ atmosferic = amsamblul particulelor solide și lichide în suspensie în atmosferă. (< fr. plancton)

PLANCTON ~oane n. 1) biol. Totalitate a organismelor vii (vegetale și animale), care trăiesc în apele dulci sau marine plutind pasiv sau aflându-se în stare de suspensie (constituind hrana unor pești și animale acvatice). 2): ~ atmosferic totalitate a particulelor mici (solide și lichide), care plutesc în atmosferă. /<fr. plancton, germ. Plancton

*planctón n., pl. inuz. urĭ saŭ oane (vgr. planktós, -ón, rătăcitor). Zool. Masă de vietățĭ care plutesc în apa măriĭ.

plancton (biocenoză) (desp. planc-ton) s. n.

plancton (planc-ton) s. n.

plancton s. n. (sil. planc-), pl. planctoane

plancton, totalitatea org. acvatice, în general cu dimensiuni microscopice, lipsite de mijloace de înot, dar deplasate în mediul de viață prin valuri și curenți marini.

PLANCTON VEGETAL s. v. fitoplancton.