6 definiții pentru plăntuță plântuță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLĂNTÚȚĂ, plântuțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui plantă1; plantă mică, tânără. Plantă1 + suf. -uță.

plăntuță sf [At: BARCIANU / V: (înv) plân~ / Pl: ~țe / E: plantă1 + -uță] 1-4 (Șhp) Plantă (1-2) (mică).

PLĂNTÚȚĂ, plăntuțe, s. f. Diminutiv al lui plantă1; plantă mică, tânără. – Plantă1 + suf. -uță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plăntúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăntúței; pl. plăntúțe

plăntúță s. f., g.-d. art. plăntúței; pl. plăntúțe

Intrare: plăntuță
plăntuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plăntuță
  • plăntuța
plural
  • plăntuțe
  • plăntuțele
genitiv-dativ singular
  • plăntuțe
  • plăntuței
plural
  • plăntuțe
  • plăntuțelor
vocativ singular
plural
plântuță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

plăntuță plântuță

  • 1. familiar Diminutiv al lui plantă; plantă mică, tânără.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Plantă + sufix -uță.
    surse: DEX '09 DEX '98