pitpălăci vi [At: BUL, FIL. III, 187 / V: (reg) pătpăduchi / Pzi: ~cește / E: pitpalac] (Rar; d. prepelițe; pgn; d. păsări) 1 A scoate sunete caracteristice speciei. 2 (Pgn) A ciripi.

pătpăduchi² v vz pitpălăci

pătpăduchi Această interjecție, care încearcă să reproducă strigătul pitpalacului, îmi e familiară din copilărie, fără să pot spune în care parte a țării am auzit-o. Găsesc acum în Băcescu, Păsările în nomenclatura și viața poporului român, București, 1961, p. 139, diferite variante : părpăduche, potpăduche, putpuduchi etc. În bulgărește se zice пъдпъдък. Deoarece în bulgărește cuvîntul denumește pasărea, și are derivate, bănuiesc că romîna a împrumutat interjecția din bulgărește.

pitpălăci, pers. 3 sg. pitpălăcește, vb. IV (reg.; despre prepelițe) a scoate sunete caracteristice speciei, a cânta „pitpalac!”.