piericiune sf [At: (a. 1642) CP 222 / V: păriți~^[1], ~reci~, ~ițiune / Pl: ~ni / E: pieri + -ciune] 1-2 (Înv) Pieire (1-2). 3 (Înv; îs) Locul ~nii Loc de execuție a pedepsei capitale. 4 (Reg; îe) A da (pe cineva) ~nii A ucide. 5 Pieire (7). 6 (Bis; îoc mântuire, salvare) Pieire (8). 7 (Îe) A da ~nii A condamna la pieire. 8 (Rar) Efemeritate. 9 Pieire (13). 10 Pierzanie (3).