pian sn [At: CR (1829), 95¹/15 / V: (rar) ~o (P: pia~) / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: ger Piano, fr piano, it piano (forte)] 1 Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță din lemn cu o formă mai alungită în spate, în partea stângă, astfel că formează un fel de coadă, și în care sunt așezate orizontal un anumit număr de coarde metalice, care vibrează când sunt lovite de niște ciocănele puse în mișcare pe un suport special din fața cutiei Si: (înv) clavir, (itr) pianoforte, (reg) pompă¹ Vz clavecin. 2 (Îs) ~ automat Pian acționat de un mecanism care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe niște suluri de hârtie care se introduc în aparat. 3 (Îs) ~ cu manivelă Pian automat care funcționează prin învârtirea unei manivele. 4 (Îs) ~ electric Pian automat care funcționează cu ajutorul curentului electric. 5 Artă de a interpreta o compoziție muzicală la pian (1).