rămas-bun s. n.

RĂMAS, (2, 3) rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ◊ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (Înv.) Moștenire. – V. rămâne.

TOUT EST POUR LE MIEUX DANS LE MEILLEUR DES MONDES POSSIBLES (fr.) totul se petrece cel mai bine în cea mai bună dintre lumile posibile – Teză deistă apologetică, enunțată de Leibniz în „Thaeodicaea”, pe care Voltaire a răstălmăcit-o ironic în „Candide”.

rămas-bun s. n.

!bun-rămas (adio) s. n.

rămas-bun (adio) s. n. (a-și lua ~; Rămas-bun!)

bun-rămas (adio) s. n. (a-și lua ~; Bun-rămas!)

SUPREMUM VALE (lat.) ultimul rămas-bun – Ovidiu, „Metamorphoseon libri,” X, 62. Act de despărțire dureroasă și definitivă de o ființă apropiată. Variantă: „Aeternum vale”.

rămas (înv., pop.) s. n., (rămășaguri, moșteniri) pl. rămasuri

bun rămas adj. + s. n.

Supremum vale (lat. „Supremul adio, ultimul rămas bun”) – Ovidiu Metamorfozele (cartea a X-a, vers 62). E povestea lui Orfeu, care făgăduise să nu întoarcă ochii înapoi pînă ce nu va fi părăsit, împreună cu Euridice, văile infernului. Dar Orfeu nu poate rezista ispitei și privește îndărăt, pe furiș, spre soția lui. În clipa aceea ea se stinge pentru a doua oară și nu-i mai rămîne decît să-i trimită supremum vale, cel de pe urmă adio. Expresia servește pentru a exprima regretul despărțirii definitive de oameni dragi. LIT.

Bonus vir semper tiro (lat. „Omul bun rămîne totdeauna începător”) – vezi: Semper homo… LIT.

RĂMAS¹, rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămîne; rămînere. ◊ (Mai ales în expr.) De ajuns și de rămas = din plin, din belșug, cu prisosință. Rămas bun (sau bun rămas), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămîn. Rămas bun, voinice, căci nu știu dacă ne-om mai vedea. POPESCU, B. I 38. Da, nu-ți fie cu bănat, om bun, că am șuguit și eu. Bun rămas!... și s-a tot dus înainte. CREANGĂ, P. 127. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva cu cuvinte de urare sau de afecțiune. Mi-am luat rămas bun de la gospodina casei. SADOVEANU, N. F. 110. Și după ce-și luă rămas bun, fata împăratului își cătă de drum. ISPIRESCU, L. 21. (Glumeț) În urma lor, trenul își luă rămas bun din gară, printr-un fluierat. MIRONESCU, S. A. 133. 2. (Regional) Prinsoare, rămășag. Se jurară amîndouă suratele pe acel rămas că-l vor ținea. MARIAN, O. II 71. ◊ Expr. A pune rămas = a face prinsoare. Un plugar fără știință – și pe asta pun rămas – E în stare să vă-nvîrte și să vă poarte de nas. COȘBUC, P. II 126. 3. (Învechit) Ceea ce rămîne de pe urma cuiva; moștenire. Caterina va avea zece mii de galbeni zestre din rămasurile mele. BOLINTINEANU, O. 464. Recunoscînd în nenorociții iobagi romîni origina, limba și alte rămasuri ale colonilor romani din Dacia. ODOBESCU, S. III 523. Să o iei drept simbrie și drept un bogat rămas. PANN, P. V. II 59.