PERȘ cf. srb-cr. Pêrša ipoc. < Petrus (com. Cristurean). 1. Perșu b. (17 B II 205). 2. Perșea, Șt., mold, 1654 (Sur X); Perșa, Manea, mare vornic (16 B I 192, II 25) zis și Perșanul 3. Perșoiu, Stan, ard, (Cat gr I); – B. (Cîmp); Perșani, culme și s. (Făgăraș); Perșinaru, I, (Șchei IV), prob. cu suf. de apartenență locală -ar „de la Perșani”. V. și Părșu, Părșoiu, Părșan la Pîrș,