opțiuni

7 definiții pentru permeanță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERMEÁNȚĂ s. f. (Fiz.) Mărime magnetică egală cu raportul dintre fluxul magnetic care trece printr-un circuit magnetic și tensiunea magnetică din lungul circuitului. [Pr.: -me-an-] – Din fr. perméance.

PERMEÁNȚĂ s. f. (Fiz.) Mărime magnetică egală cu raportul dintre fluxul magnetic care trece printr-un circuit magnetic și tensiunea magnetică din lungul circuitului. [Pr.: -me-an-] – Din fr. perméance.

permeanță af [At: LTR2 / P: ~me-an~ / Pl: ~țe / E: fr perméance] Mărime magnetică egală cu raportul dintre fluxul magnetic care trece printr-un circuit magnetic și tensiunea magnetică din lungul circuitului.

PERMEÁNȚĂ s.f. (Fiz.; op. reluctanță) Mărime magnetică egală cu raportul dintre fluxul magnetic și tensiunea magnetică din lungul circuitului. [Pron. -me-an-. / cf. fr. perméance, it. permeanza].

PERMEÁNȚĂ s. f. mărime magnetică, raportul dintre fluxul magnetic și tensiunea magnetică din lungul circuitului. (< fr. perméance)

PERMEÁNȚĂ f. fiz. Mărime magnetică egală cu raportul dintre fluxul magnetic ce străbate un circuit și tensiunea magnetică din lungul acestui circuit. [sil. -me-an-] /<fr. perméance


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

permeánță (-me-an-) s. f., g.-d. art. permeánței

permeánță s. f. (sil. -me-an-), g.-d. art. permeánței

Intrare: permeanță
permeanță substantiv feminin
  • silabație: -me-an-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • permeanță
  • permeanța
plural — —
genitiv-dativ singular
  • permeanțe
  • permeanței
plural — —
vocativ singular —
plural —