PERIFERIE, periferii, s. f. (Adesea fig.) Ținut, regiune, cartier, zonă, punct situate la margine în raport cu centrul sau cu un punct de referință. ◊ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanță redusă; c) care aparține sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curbă închisă care limitează o figură geometrică sau o suprafață; circumferință. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. périphérie.

periferie sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 144 / Pl: ~ii / E: lat peripheria, ger Peripherie, fr périphérie] 1 Ținut mărginaș sau limitrof al unei țări, al unei unități teritoriale etc. în raport cu centrul sau cu capitala ei. 2 (Pgn; înv) Provincie. 3 (Îla) De ~ Provincial. 4 Cartier situat la marginea unui oraș, în raport cu centrul acestuia Si: mahala¹. 5 (Îla) De ~ Periferic. 6 (Fig; îal) De mică importanță. 7 (Fig; îal) De calitate scăzută. 8 (Fig; îal) De mâna a doua. 9 Punct, zonă etc. depărtat de centru sau de un punct de referință Si: margine. 10 (Asr) Curbă închisă care delimitează o figură geometrică sau o suprafață Si: circumferință. 11 (Pex; înv) Perimetru. 12 (Înv) Suprafață cuprinsă într-o astfel de curbă sau într-un perimetru.

PERIFERIE, periferii, s. f. (Adesea fig.) Ținut, regiune, cartier, zonă, punct situate la margine în raport cu centrul sau cu un punct de referință. ◊ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanță redusă; c) care aparține sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curbă închisă care limitează o figură geometrică sau o suprafață; circumferință. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. périphérie.

PERIFERIE, periferii, s. f. (Cu sens colectiv) Cartiere situate la marginea unui oraș. La periferie, unde unii viețuiesc ca gunoaiele, s-au deschis ferestrele. SAHIA, N. 64. Fig. Îi părea satul acela pierdut undeva, la periferia civilizației. C. PETRESCU, A. 318. ♦ (Geom.) Curbă închisă care limitează o figură.

PERIFERIE s.f. Cartierele mărginașe ale unui oraș; (p. ext.) ținuturile de la marginea unei țări. ♦ Suprafața exterioară a unui corp solid. ♦ Contur al unei figuri curbilinii; circumferință. [Gen. -iei. / cf. fr. périphérie, it. periferia < lat., gr. peripheria – circumferință < peri – împrejur, pherein – a purta].

PERIFERIE s. f. 1. cartier mărginaș al unui oraș; (p. ext.) ținuturile de la marginea unei țări. 2. suprafața exterioară a unui corp solid. ◊ contur al unei figuri curbilinii; circumferință. (< fr. périphérie, lat., gr. peripheria)

PERIFERIE ~i f. Parte situată la margine. ◊ De la ~ a) din provincie; provincial; b) de mică importanță. [G.-D. periferiei] /<lat. péripheria, fr. périphérie, germ. Peripherie

periferie f. conturul unei figuri curbilinii.

*periferíe f. (fr. périphérie, lat. peripheria, d. vgr. periphéreia, d. peri, în prejur, și phéro, port). Geom. Marginea uneĭ figurĭ rătunde. Marginea unuĭ loc cam rătund: periferia unuĭ oraș, uneĭ bube.

periferie s. f., art. periferia, g.-d. art. periferiei; pl. periferii, art. periferiile (desp. -ri-i-)

periferie s. f., art. periferia, g.-d. art. periferiei; pl. periferii, art. periferiile

periferie s. f., art. periferia, g.-d. art. periferiei; pl. periferii, art. periferiile

PERIFERIE s. v. cerc, circumferintă, provincie.

PERIFERIE s. 1. mahala, suburbie, (livr.) foburg, (Transilv.) oștează. (O ~ a unui oraș.) 2. v. margine.

PERIFERIE s. 1. mahala, suburbie, (livr.) foburg, (Transilv.) oștează. (O ~ a unui oraș.) 2. barieră, mahala, margine. (Să ne oprim la ~ Bucureștiului.)

periferie s. v. CERC. CIRCUMFERINȚĂ. PROVINCIE.

Periferie ≠ centru