*pergamént n., pl. e (rus. germ. pergament, engl. parchment, fr. parchemin, d. lat. pergaména [subînț. charta, hîrtie, papir], pergament, adj. f. d. pergaménus, din Pergam [oraș în Asia Mică], vgr. pergamenós; it. pergaména și pergamina, pergament). Pele de capră saŭ de oaĭe preparată ca să poțĭ scrie pe ĭa. Pl. Titlurĭ de nobleță: a-țĭ arăta pergamentele. – Întîĭa oară pergamentu a început să se prepare la Pergam atuncĭ cînd regele Eŭmene (sec. III în ainte de Hristos) a hotărît să înființeze o bibliotecă. Din invidie, temîndu-se să nu se întunece gloria biblioteciĭ din Alexandria, Ptolemeŭ, regele Egiptuluĭ, opri exportarea papiruluĭ, și atuncĭ, de nevoĭe, Pergamieniĭ, aŭ recurs la vechĭu obiceĭ al peilor de capră și de oaĭe. Există și un așa numit pergament vegetal. V. celuloză.