21 de definiții pentru perfecțiune perfecție (cel mult 20 afișate)

school Articole pe această temă:

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERFECȚIÚNE, (2) perfecțiuni, s. f. 1. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. 2. (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. 3. (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial. [Pr.: -ți-a-.Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

perfecțiune sf [At: IORGOVICI, O. 39/8 / V: ~ecție sf / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: lat perfectio, -onis, ger Perfektion, fr perfection] 1-3 Însușire sau caracter de a fi perfect2 (1-3). 4-6 Stare a ceea ce este perfect2 (1-3). 7 Desăvârșire. 8 (Îlav) La (sau, înv, în) ~ Desăvârșit. 9 (Ccr) Obiect sau ființă perfectă. 10 (Rar; lpl) Calități fizice sau morale deosebite.

PERFECȚIÚNE, perfecțiuni, s. f. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. ♦ (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. [Pr.: -ți-u-,Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

PERFECȚIÚNE s. f. (Și în forma perfecție) Însușirea de a fi perfect; desăvîrșire. Această mișcare de perfecție va avea oare un termen? Răul pieri-va de tot din lume? BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Loc. adv. La (învechit în) perfecție = în mod desăvîrșit, perfect, foarte bine. A cunoaște o meserie la perfecție.Un om veni; un om care-și știa în perfecție limba sa; un om ce era totodată poet, jurnalist, literator. El se numea Eliad. NEGRUZZI, S. I 338. – Variantă: perfécție s. f.

PERFECȚIÚNE s.f. Caracterul a ceea ce este perfect; desăvârșire. [Pron. -ți-u-, var. perfecție s.f. / cf. fr. perfection, lat. perfectio].

PERFECȚIÚNE PERFÉCȚIE/ s. f. însușirea, caracterul a ceea ce este perfect; desăvârșire. ♦ (în forma perfecție) la ~ = în mod desăvârșit; fără cusur. (< lat. perfectio, fr. perfection)

PERFECȚIÚNE ~i f. 1) Caracter perfect. 2) Lucru sau ființă perfectă. [G.-D. perfecțiunii; Sil. -ți-u-] /<lat. perfectio, ~onis, fr. perfection

perfecți(un)e f. 1. caracterul celui ce e perfect în felul său; 2. calitate excelentă, fizică sau morală: a fi înzestrat cu toate perfecțiunile; 3. Jur. îndeplinire: obligațiunea e condițională, când perfecțiunea ei depinde de un eveniment viitor.

*perfecțiúne f. (lat. per-féctio, -ónis, d. per-fectus, perfect. V. a-fecțiune). Calitatea de a fi perfect, de a nu lăsa nimic de dorit din nicĭ un punct de vedere: perfecțiunea uneĭ arme, un om înzestrat cu toate perfecțiunile. Ameliorare din ce în ce, în cel maĭ mare grad: a duce un lucru la perfecțiune. La (saŭ în) perfecțiune, foarte bine (vorbind de o știință): a ști vioara la perfecțiune. – Și -écție.

PERFÉCȚIE s. f. v. perfecțiune.

PERFÉCȚIE s.f. v. perfecțiune.

PERFÉCȚIE s. f. elem. perfecțiune.

PERFÉCȚIE f. v. PERFECȚIUNE. /<lat. perfectio, ~onis, fr. perfection


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

perfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni

perfecțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni (și perfécție, în loc. adv. la ~)

!perfécție (la ~) (-ți-e) loc. adv.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PERFECȚIÚNE s. 1. v. sublim. 2. desăvârșire, (livr.) impecabilitate, (rar) sublimitate, (înv.) săvârșire. (~ unei creații artistice.) 3. v. desăvârșire.

PERFECȚIUNE s. 1. desăvîrșire, sublim. (~ este o categorie estetică.) 2. desăvîrșire, (livr.) impecabilitate, (rar) sublimitate, (înv.) săvîrșire. (~ unei creații artistice.) 3. desăvîrșire, puritate. (~ liniilor ei.)

arată toate definițiile

Intrare: perfecțiune
perfecțiune substantiv feminin
  • silabație: -ți-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perfecțiune
  • perfecțiunea
plural
  • perfecțiuni
  • perfecțiunile
genitiv-dativ singular
  • perfecțiuni
  • perfecțiunii
plural
  • perfecțiuni
  • perfecțiunilor
vocativ singular
plural
perfecție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perfecție
  • perfecția
plural
  • perfecții
  • perfecțiile
genitiv-dativ singular
  • perfecții
  • perfecției
plural
  • perfecții
  • perfecțiilor
vocativ singular
plural

perfecțiune perfecție

  • 1. (numai) singular Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: desăvârșire antonime: imperfecțiune attach_file un exemplu
    exemple
    • Această mișcare de perfecție va avea oare un termen? Răul pieri-va de tot din lume? BĂLCESCU, O. II 9.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială La (învechit în) perfecție = în mod desăvârșit, perfect.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 attach_file 2 exemple
      exemple
      • A cunoaște o meserie la perfecție.
        surse: DLRLC
      • Un om veni; un om care-și știa în perfecție limba sa; un om ce era totodată poet, jurnalist, literator. El se numea Eliad. NEGRUZZI, S. I 338.
        surse: DLRLC
  • 2. concretizat Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. (numai) singular (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial.
    surse: DEX '09
  • comentariu Forma perfecție se folosește numai în locuțiunea adverbială „la perfecție”.
    surse: DOOM 2

etimologie: