pept (est) și pĭept (vest) n., pl. urĭ (lat. pĕctus, péctoris, it. petto, fr. pis [uger], sp. pecho, pg. peito). Partea trupuluĭ în care se află inima și plămîniĭ și care e formată din coaste și stern (în anatomie torace). În special, partea dintre gît și pîntece (în opoz. cu spatele). În bucătărie, carnea de la pept: pept de găină. S. m. Partea cămășiĭ bărbăteștĭ care acopere peptu: pepțiĭ cămășiĭ (partea dreaptă și stîngă la un loc). Un pept de munte, un munte greŭ de suit care se înalță drept în fața ta. Boală de pept, boală de plămînĭ și a căilor respiratoriĭ. A da pept cu cineva, a te întîlni cu el dușmănește, a te cĭocni. A ținea pept, a rezista, a opune rezistență. A pune peptu, a te răpezi la luptă. A apuca pe cineva de pept, a-ĭ cere socoteală energic. A sta pept la pept, a sta față’n față dușmănește.