Definiția cu ID-ul 582864:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Pentheus, fiul lui Echion (1.) și al Agavei. După moartea bunicului său Cadmus, i-a urmat la tron, devenind rege al cetății Thebae. Mai tîrziu, pentru că s-a opus introducerii cultului lui Dionysus, Pentheus a fost pedepsit de către zeu. În timp ce iscodea bacchantele care celebrau misterele lui Dionysus pe muntele Cithaeron, Pentheus a fost descoperit de către acestea. Femeile furioase, cărora zeul le luase mințile, s-au năpustit asupra lui Pentheus, sfîșiindu-l în bucăți. În fruntea lor se afla însăși Agave, care însă, pradă rătăcirii, nu și-a mai recunoscut fiul.