pedestraș [At: SIMION DASC., ap. LET. 262 / V: (îvr) peze~ / Pl: ~i / E: pedestru + -aș] (Înv) 1-2 sm, am (Persoană) care se deplasează sau călătorește pe jos Si: (asr) pedestru (1-2). 3 sm Pieton. 4 sm Trecător. 5 sm (Mil; pop) Infanterist.

PEDESTRAȘ, pedestrași, s. m. (În trecut, spre deosebire de călăreț, călăraș) Ostaș din armata pedestră, care se deplasează sau acționează pe jos; infanterist, pedestru (2). Pedestrașii se aruncară asupra zidului cu atîta furie... încît garnizoana turcă nu avuse nici timpul, nici curagiul de a respinge turbatul asalt. HASDEU, V. 103. În sfîrșit venea duiumul oastei: trăsuri, bagaje, pedestrași. NEGRUZZI, S. I 167. Patruzeci de călărași Cu cai de se sparg de grași, Pedestrași cincizeci și nouă, Oaste-nfocată și nouă. TEODORESCU, P. P. 179.

PEDESTRAȘ ~i m. înv. Ostaș din trupele pedestre; infanterist; tălpaș. /pedestru + suf. ~aș

pedestraș m. pedestru: patru mii pedestrași cu puști BĂLC.

pedestráș m. (d. pedestru). Soldat pedestru, infanterist. – Vechĭ și „pieton”.

pezestraș sm vz pedestraș

pedestraș (înv., pop.) s. m., pl. pedestrași

pedestraș (înv., pop.) s. m., pl. pedestrași

pedestraș s. m., pl. pedestrași

PEDESTRAȘ s. v. infanterist.

pedestraș s. v. INFANTERIST.

pedestraș, pedestrași, s.m. (înv. și pop.) 1. infanterist, soldat care merge pe jos; pedestru. 2. persoană care merge pe jos; pieton. 3. (adj.) de infanterie.