paronim (gr. para „alături” și onoma „nume”), cuvânt care are raport cu altul prin forma sa ori etimologia comună. Paronime sunt cuvintele: a) omonime aproximative (imperfecte): ciopârți / împărți; postăvăria / păstrăvăria; și b) care pot avea și radical comun, în opoziție cu omonimele: împărți / despărți etc. P. au următoarea utilitate stilistică: a) Le folosește un scriitor satiric pentru a ironiza incultura unor personaje ca I. L. Caragiale, de pildă, în literatura română: murături, murători pentru moratoriu; iluzii pentru aluzii („să te pronunți cu așa iluzii în contra mea”); impresie în loc de expresie („pardon de impresie”); violentă pentru violetă („cerneală violentă”). Personajele lui Caragiale folosesc și paronime ale radicalului, create prin etimologie populară: intrigatoriu în loc de interogatoriu; asinuitate pentru asiduitate; a mânca (de la datorie) - după fr. manquer (à ses devoirs); b) Se folosesc pentru realizarea paronomazei.