parnas sn [At: DN³ / Pl: (rar) ~uri / E: fr parnasse] (Fig) 1 Lăcaș al poeziei. 2 Poezie. 3 Poetică.

PARNAS s.n. (Fig.) Lăcașul poeziei; poezie; poetică. [< fr. parnasse, cf. Parnas – munte în Grecia consacrat lui Apolo și muzelor].

PARNAS s. n. (fig.) lăcașul poeziei; (p. ext.) poeții, poezia. (< fr. parnasse)

Parnas n. 1. munte în Grecia (Phocida), consacrat lui Apollon și Muzelor; 2. fig. colecțiune de Poezii: Parnasul român.

PARNAS (PARNASSÓS), masiv muntos în partea central-sudică a Greciei, la N de G. Corint. Alt. max. 2.457 m. Versanți acoperiți cu asociații de frigana și maguis. Considerat de vechii greci reședință a lui Apolo și a muzelor. Parc național. Într-una dintre depresiunile P. se află orașul sacru Delfi.

PARNAS, Iakov Oskarovici (1884-1949), biochimist rus. Cercetări privind energetica mușchilor netezi, metabolismul bazal, metabolismul purinelor, corelația dintre glandele endocrine („Chimie fiziologică”, „Metabolismul apei”).

Parnas – E numele străvechi al unui munte din Grecia, sediul lui Apollo și al muzelor, decretat sălașul poeților și al poeziei. De aceea cînd, tot poetic, vrem să arătăm că cineva cultivă poezia, spunem că „stă pe Parnas”, „urcă pe Parnas” etc. Eminescu, în sonetul Pe un album, spune: „Pe masa ta așez o foaie smulsă/ Ce de cînd e nici n-a visat Parnasul”. Anghel și Iosif, polemizînd cu un critic care s-a străduit zadarnic să flirteze cu Caliope, spun despre el (în poezia Variațiuni…): „…a cercat… să urce în Parnas, dar a rămas afară”. LIT.