parizon s [At: ALR II, 4359/250 / Pl: nct / E: nct] (Reg) Șotron.

parizon s.n. (reg.) șotron.

parizon (gr. parison „aproape egal”, „corespondent”), figură care constă în folosirea, în același enunț, de obicei sentențios, a unor cuvinte asemănătoare prin aceeași lungime și mai ales prin omofonia silabelor finale; este utilă mai ales când enunțul exprimă o idee „viguroasă” (P): „Quantum, possis, in eo semper experire, ut prosis.” („Atât cât poți, totdeauna să cauți să fii de folos”.) Sin. homeoteleulă, izocolon.