parcán n., pl. e (pol. rut. parkan, îngrăditură de lemn; ung. párkány, margine, cadru, toc, chenar [rudă cu parc]). Vechĭ (părcan). Întăritură de lemn, palancă, palisadă, parapet. Azĭ. Mold. Pl. Parmaclîc, ostrețe. Balustradă (la cafas): un brad bun de făcut parcane la bisericuță (Sadov. VR. 1928, 1, 53). Îngrăditură care oprește bușteniĭ luațĭ la vale de un rîŭ. Trans. (părcan). Tocu (cadru) ușiĭ saŭ ferestreĭ.