paranteză sf [At: (a. 1651) BV I, 189 / V: (înv) ~s (S și: ~renthezis; Pl: ~uri) sn, ~esă, parantez sn, parentez sn, paren~, ~renthezis sn, parentis^[1] sn, parintez sn, parin~, parintijiș sn / Pl: ~ze, (îvr) ~uri / E: ngr παρένθεσις, lat parenthesis, ger Parenthese, fr paranthèse] 1 (Șîs ~ rotundă) Semn de punctuație care constă din două arcuri de cerc dispuse cu deschiderea spre textul intercalat, care reprezintă un adaos, o completare, o explicare, o precizare făcută tot de autor. 2 (Șîs ~ dreaptă, ~ franceză) Semn de punctuație care constă din două dreptunghiuri cărora le lipsește latura lungă situată spre textul intercalat, care reprezintă de obicei un adaos citat din alt text Si: (înv) cuprinzătoare, închizătoare. 3 Paranteză (1-2) în care apare o expresie algebrică, pentru a arăta că operația dată se efectuează asupra întregii expresii. 4 (Îs) ~ acoladă Paranteză în formă de acoladă folosită în expresiile algebrice, care include parantezele drepte și rotunde. 5 (Pex) Expresie algebrică situată între paranteze (3-4). 6 Cuvânt, text etc. cuprins în paranteză (1-2). 7 Explicare. 8 Completare. 9 Digresiune. 10 (Îlav) În ~ În treacăt.