paragramă (gr. paragramma „pronunțare denaturată a cuvântului”), figură care constă în pronunțarea echivocă, involuntară sau intenționată, de obicei a ultimelor cuvinte dintr-un enunț în dialog, în așa fel încât interlocutorul le înțelege greșit, realizând totuși perceperea unei comunicări plauzibile (A): „Quodam dicente: eamus de ambulatum, alter respondit: quid opus est de? Cui ille, immo vero, inquit, opus est te?” ( → H.-G., p. 256) • Ca fenomen pur fonetic, p. înseamnă: a) „greșeală de copist” (Quicherat et Daveluy) și b) „greșeală de ortografie constând în întrebuințarea unei litere pentru alta.” (Larousse)