1) par m. (lat. pâlus, par, din paxillus, *paxius, d. pángere, a înfige, a împinge; it. sp. palo, pv. pal, fr. pieu, pg. pao. V. pagină). Prăjină scurtă, stobor, stîlp mic de lemn (lung de vre-o 2 m. și gros de vre-o 8 c.m., ca stîlpiĭ care susțin gardurile de la țară). Cu paru, pin mijloace violente, ca țăraniĭ, care, p. cel maĭ mic lucru, sar la bătaĭe cu paru: aicĭ nu merge cu paru! A ajuns orĭ s’a strîns funia la par (loc. luată de la arie cînd caiĭ aŭ ajuns la par), am ajuns la extrem, la aman, nu maĭ am nicĭ o putere. Cît cĭoara în par (subînț. a stat), o clipă, puțin timp.