panzéhru n., pl. urĭ (turc. panzehir, d. pers. pad-zehr, contra-otravă, de unde și ngr. pantzéhri, sp. bezoar, fr. bézoard). Vechĭ. Un fel de concrețiune petroasă care (pin grămădirea păruluĭ luat cu limba pin lingere) se formează în stomahu rumegătoarelor și căreĭa i se atribuĭa odată proprietățĭ miraculoase (ca tulisman și antidot). – Se zice și egagropil.