PAN temă formată din Pancratie, Panaghi/a, -ot și Pantelimon, cu derivate asemănătoare în romînă și limbile balcanice; cf. gr. ∏άνος < ∏αναέτης (But), blg. ∏ане-йо < Panajotis (Weig), srb.-cr. Pana < Pantelimon (Rad vol. 82 p. 84). Mai verosimilă pare ultima etimologie. I. 1. Pann, Anton, folcloristul; Pan boier (Tis Olt 115); – izbașa (IO 75). 2. Panu Anastase, boier mold.; -l, 1451 (Băl I); -l, N. (AO IV 322); Panu și Pană ar. < Panaghia (etim. Caragiani); Pănu s.; Pană zis și Pano (17 B II 226);- Pană b., frecv. act.; Pana f. (17 A III 12; B răz 65). 3. Pane (Sd XVI); -a (17 A IV 106); Pănești s.; Pănescu (Hur). II. Cu sufixe: 1. Panac/u s.; -ĭ t. 2. Panăș (16 A III 298; 17 A III 82). 3. + -co; Pănășcoae f., marital (C Ștef). 4. Panica, Gh. (Bîr I); Panici (Dm). 5. Pănoi, mold.; -u (Puc; Î Div). 6. + -otă: Pănătești s. (16 B III 372); dar cf. Pănătău s. < subst. „tînguire”. 7. Panuță (Sd XVI 41); Pănuță, act. 8. Prob. Peneșor și Penișoara bb (Cat mold II); Penescu, sau < subst pană, pl. pene.