pálmă f., pl. e (lat. palma, vgr. paláme, vgerm. folm; it. vpv. sp. pg. palma, sic. parma, npv. paumo, fr. paume). Partea internă a mîniĭ, aceĭa cu care apucĭ: a bate din palme de bucurie. Lovitură cu palma, maĭ ales peste obraz: a trage cuĭva o palmă, a primi o palmă. Fig. Afront, înfrîngere morală: această nereușită fu o mare palmă pentru el. Măsură de lungime cît e de la vîrfu degetuluĭ mic pînă la vîrfu policaruluĭ ținînd palma întinsă (V. șchĭoapă). A opta parte din stînjen (V. stînjen). Fig. Mică întindere de pămînt saŭ mică distanță: o palmă de loc, locuĭesc la o palmă de loc departe de aicĭ. Neol. Ramură de palmier naturală, imitată saŭ imaginată considerată ca simbol al victoriiĭ: a repurta palma victoriiĭ (a triunfa). O palmă de loc, mică suprafață saŭ distanță. A avea pe cineva în palmă, a fi pus mîna pe el, a-l fi prins, ĭar el să nu poată opune rezistență. A ține pe cineva în palme, a-l purta în palme, a-l îngriji așa în cît să nu se deranjeze el p. nimica. A lua pe cineva la palme, a începe să-l loveștĭ cu palmele. Cît aĭ bate din palme, într’o clipă, imediat. (Era odată și maĭ este și azĭ obiceĭu de a bate din palme ca să comanzĭ servitoruluĭ execuțiunea unuĭ ordin, cum ar fi adusu cafeleĭ). Ca în palmă, neted, fără zgrunțurĭ: ras ca în palmă, drumu e neted ca în palmă. Cît păr în palmă, nimica, nimenĭ. Cînd va prinde palma păr, nicĭ-odată. – Palmele academice, decorațiune pe care Academia franceză o acordă savanților saŭ artiștilor.