PALAFITĂ, palafite, s. f. Locuință lacustră (din epoca neolitică și a bronzului), construită pe un podium susținut de pari. – Din fr. palafitte, it. palafitta.

palafită sf [At: HASDEU, I. C. I, 230 / Pl: ~te / E: fr palafitte] Locuință lacustră din epoca neolitică, construită pe piloți sau pe un podium susținut de pari.

PALAFITĂ, palafite, s. f. Locuință lacustră (din epoca neolitică), construită pe piloți sau pe un podium susținut de pari. – Din fr. palafitte, it. palafitta.

PALAFITĂ, palafite, s. f. Locuință lacustră (construită pe stîlpi) din epoca preistorică. Colibe înălțate pe țăruși care figurează pe columna lui Troian și în care... a crezut a vedea palafite ca cele din Elveția. ODOBESCU, S. II 148.

PALAFITĂ s.f. Locuință lacustră susținută pe pari; construcție făcută pe un teren nestabil, întărit cu pari. [< it. palafitta, fr. palafitte].

PALAFITĂ s. f. locuință lacustră pe o platformă sprijinită pe stâlpi de lemn; construcție pe un teren, întărit cu pari. (< fr. palafitte, it. palafitta)

PALAFITĂ ~e f. (în epoca preistorică) Locuință lacustră clădită pe un podium susținut de pari. /<fr. palafitte

*palafítă f., pl. e (it. palafitta, d. palo, par, și fitto, înfipt. V. par, înfig). Locuință omenească construită pe parĭ în lacurĭ în epoca lacustră. V. lacustru, preistorie.

palafit n. nume dat locuințelor palustre din epoca preistorică.

palafită s. f., g.-d. art. palafitei; pl. palafite

palafită s. f., g.-d. art. palafitei; pl. palafite

palafită s. f., pl. palafite