3 intrări

20 de definiții

din care

Explicative DEX

PAIA, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din Țările Române, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.

paia2 sf [At: CV 1951, nr. 9-10, 47 / A: nct / Pl: ~iele / E: nct] (Mun) Piatră lată folosită de copii la anumite jocuri.

paia1 sf [At: LET. III, 201/11 / Pl: ~iele / E: tc pâye] 1 Funcție înaltă în Imperiul Otoman. 2 Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din țările române, boierilor care nu aveau slujbă de stat Si: (îvr) paielâc (1). 3 Persoană care avea titlul de paia (2) Si: (îvr) paielâc (2) Cf mazil. 4 (Îrg; îe) A da ~ele (cuiva) A măguli pe cineva. 5 (Îae) A îngădui cuiva prea multe.

PAIA, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din țările românești, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.

PAIA2, paiele, s. f. (Turcism învechit) Titlu onorific, boierie. ◊ Expr. A-i da (cuiva) paiele = a încuraja (pe cineva) să fie obraznic; a-i da (cuiva) nas. Nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinele noastre, pînă ce nu ne zgîriau și ne stupeau, ca pe noi. – Încă te uiți la ei, bărbate, zicea mama, și le dai paiele! așa-i? CREANGĂ, A. 37.

PAIA1 adj. invar. (Turcism învechit, despre boieri) Fără funcție, cu rang sau titlu onorific. Vodă adunase pe boierii halea și paia. GHICA, S. 322. ◊ (Substantivat) [Boierii] cari aveau numai rang fără a avea funcțiune se ziceau paia. GHICA, S. XIV.

paià a. se zicea de boierii cari aveau numai rangul fără funcțiune: Vodă adunase pe boierii halia și paia GHICA; a da paiele copiilor, Mold. a le primi obrăzniciile (CR.). [Turc. PAYÈ, rang].

paĭá f., pl. ĭele (turc. pers. paĭé, titlu, demnitate). Vechĭ. Titlu onorific (fără funcțiune). Boĭer titular (în opoz. cu halea și mazil); paĭa postelnic. Azĭ. Mold. Fam. A da paĭele, a încuraja, a ațîța, a da zăgnete.

i2 [At: I. IONESCU, C. 186/8 / Pzi: ~esc / E: pai1] 1 vt (Îrg; c. i. paiele de la treierat; fșa) A aduna și a îndepărta de pe arie. 2 vrp (Mun; c. i. paiele de la treierat) A întoarce cu furca și a scutura de boabele rămase. 3 vt (Mol; Buc; c. i. grâul, paiele de grâu) A îmblăti.

I2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.

I2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A curăța aria de paie după treierișul cu caii. – Din paie.

paĭé, V. paĭa.

păĭésc v. tr. Ĭaŭ paĭele din arie: a păi aria.

Ortografice DOOM

paia (înv., reg.) s. f., art. paiaua, g.-d. art. paielei; pl. paiele

paia s. f., art. paiaua, g.-d. art. paielei; pl. paiele, art. paielele

paia s. f., art. paiaua, g.-d. art. paielei; pl. paiele

Etimologice

paia (paiele), s. f. – Titlu onorific, care în vechea organizare socială, era legat de o slujbă, dar se acorda nominal, fără exercițiul efectiv al slujbei corespunzătoare. Tc. (per.) paye (Șeineanu, III, 93). Sec. XVIII, înv.

Enciclopedice

BOTOȘEȘTI-PAIA, com. în jud. Dolj; 1.180 loc. (1991). Așezare romană (Admutrium, sec. 2 d. Hr.).

Regionalisme / arhaisme

paia2 s.f. (reg.) piatră lată folosită de copii în jocurile lor.

i, păiesc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a aduna și a îndepărta de pe arie paiele rămase de la treierat. 2. a bate grâul pe arie; a îmblăti.

Intrare: paia
substantiv feminin (F155)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • paia
  • paiaua
plural
  • paiele
  • paielele
genitiv-dativ singular
  • paiele
  • paielei
plural
  • paiele
  • paielelor
vocativ singular
plural
Intrare: Paia
nume propriu (I3)
  • Paia
Intrare: păi (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • i
  • ire
  • it
  • itu‑
  • ind
  • indu‑
singular plural
  • păiește
  • iți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • păiesc
(să)
  • păiesc
  • păiam
  • ii
  • isem
a II-a (tu)
  • păiești
(să)
  • păiești
  • păiai
  • iși
  • iseși
a III-a (el, ea)
  • păiește
(să)
  • păiască
  • păia
  • i
  • ise
plural I (noi)
  • im
(să)
  • im
  • păiam
  • irăm
  • iserăm
  • isem
a II-a (voi)
  • iți
(să)
  • iți
  • păiați
  • irăți
  • iserăți
  • iseți
a III-a (ei, ele)
  • păiesc
(să)
  • păiască
  • păiau
  • i
  • iseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

paia, paielesubstantiv feminin

  • 1. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din Țările Române, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. DEX '09 DLRLC
    sinonime: boierie
    • 1.1. (și) adjectival invariabil Fără funcție, cu rang sau titlu onorific. DLRLC
      • format_quote Vodă adunase pe boierii halea și paia. GHICA, S. 322. DLRLC
      • format_quote (și) substantivat [Boierii] cari aveau numai rang fără a avea funcțiune se ziceau paia. GHICA, S. XIV. DLRLC
    • chat_bubble regional A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinele noastre, pînă ce nu ne zgîriau și ne stupeau, ca pe noi. – Încă te uiți la ei, bărbate, zicea mama, și le dai paiele! așa-i? CREANGĂ, A. 37. DLRLC
etimologie:

i, păiescverb

etimologie:
  • paie DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.