3 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PAIÁ, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din Țările Române, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.

PAIÁ, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din țările românești, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.

PAIÁ1 adj. invar. (Turcism învechit, despre boieri) Fără funcție, cu rang sau titlu onorific. Vodă adunase pe boierii halea și paia. GHICA, S. 322. ◊ (Substantivat) [Boierii] cari aveau numai rang fără a avea funcțiune se ziceau paia. GHICA, S. XIV.

PAIÁ2, paiele, s. f. (Turcism învechit) Titlu onorific, boierie. ◊ Expr. A-i da (cuiva) paiele = a încuraja (pe cineva) să fie obraznic; a-i da (cuiva) nas. Nu puteau scăpa bietele mițe din mîinele noastre, pînă ce nu ne zgîriau și ne stupeau, ca pe noi. – încă te uiți la ei, bărbate, zicea mama, și le dai paiele! așa-i? CREANGĂ, A. 37.

paià a. se zicea de boierii cari aveau numai rangul fără funcțiune: Vodă adunase pe boierii halia și paia GHICA; a da paiele copiilor, Mold. a le primi obrăzniciile (CR.). [Turc. PAYÈ, rang].

paĭá f., pl. ĭele (turc. pers. paĭé, titlu, demnitate). Vechĭ. Titlu onorific (fără funcțiune). Boĭer titular (în opoz. cu halea și mazil); paĭa postelnic. Azĭ. Mold. Fam. A da paĭele, a încuraja, a ațîța, a da zăgnete.

PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.

PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A curăța aria de paie după treierișul cu caii. – Din paie.

păĭésc v. tr. Ĭaŭ paĭele din arie: a păi aria.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

paiá s. f., art. paiáua, g.-d. art. paiélei; pl. paiéle, art. paiélele

paiá s. f., art. paiáua, g.-d. art. paiélei; pl. paiéle


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

paiá (paiéle), s. f. – Titlu onorific, care în vechea organizare socială, era legat de o slujbă, dar se acorda nominal, fără exercițiul efectiv al slujbei corespunzătoare. Tc. (per.) paye (Șeineanu, III, 93). Sec. XVIII, înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

paiá2 s.f. (reg.) piatră lată folosită de copii în jocurile lor.

păí, păiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a aduna și a îndepărta de pe arie paiele rămase de la treierat. 2. a bate grâul pe arie; a îmblăti.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BOTOȘEȘTI-PAIA, com. în jud. Dolj; 1.180 loc. (1991). Așezare romană (Admutrium, sec. 2 d. Hr.).

Intrare: paia
substantiv feminin (F155)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • paia
  • paiaua
plural
  • paiele
  • paielele
genitiv-dativ singular
  • paiele
  • paielei
plural
  • paiele
  • paielelor
vocativ singular
plural
Intrare: Paia
nume propriu (I3)
  • Paia
Intrare: păi (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • i
  • ire
  • it
  • itu‑
  • ind
  • indu‑
singular plural
  • păiește
  • iți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • păiesc
(să)
  • păiesc
  • păiam
  • ii
  • isem
a II-a (tu)
  • păiești
(să)
  • păiești
  • păiai
  • iși
  • iseși
a III-a (el, ea)
  • păiește
(să)
  • păiască
  • păia
  • i
  • ise
plural I (noi)
  • im
(să)
  • im
  • păiam
  • irăm
  • iserăm
  • isem
a II-a (voi)
  • iți
(să)
  • iți
  • păiați
  • irăți
  • iserăți
  • iseți
a III-a (ei, ele)
  • păiesc
(să)
  • păiască
  • păiau
  • i
  • iseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)