3 intrări

16 definiții

PAIÁ, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din Țările Române, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.

PAIÁ, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din țările românești, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.

PAIÁ2, paiele, s. f. (Turcism învechit) Titlu onorific, boierie. ◊ Expr. A-i da (cuiva) paiele = a încuraja (pe cineva) să fie obraznic; a-i da (cuiva) nas. Nu puteau scăpa bietele mițe din mîinele noastre, pînă ce nu ne zgîriau și ne stupeau, ca pe noi. – încă te uiți la ei, bărbate, zicea mama, și le dai paiele! așa-i? CREANGĂ, A. 37.

PAIÁ1 adj. invar. (Turcism învechit, despre boieri) Fără funcție, cu rang sau titlu onorific. Vodă adunase pe boierii halea și paia. GHICA, S. 322. ◊ (Substantivat) [Boierii] cari aveau numai rang fără a avea funcțiune se ziceau paia. GHICA, S. XIV.

paiá s. f., art. paiáua, g.-d. art. paiélei; pl. paiéle, art. paiélele

paiá s. f., art. paiáua, g.-d. art. paiélei; pl. paiéle

paiá (paiéle), s. f. – Titlu onorific, care în vechea organizare socială, era legat de o slujbă, dar se acorda nominal, fără exercițiul efectiv al slujbei corespunzătoare. Tc. (per.) paye (Șeineanu, III, 93). Sec. XVIII, înv.

paiá2 s.f. (reg.) piatră lată folosită de copii în jocurile lor.

paià a. se zicea de boierii cari aveau numai rangul fără funcțiune: Vodă adunase pe boierii halia și paia GHICA; a da paiele copiilor, Mold. a le primi obrăzniciile (CR.). [Turc. PAYÈ, rang].

paĭá f., pl. ĭele (turc. pers. paĭé, titlu, demnitate). Vechĭ. Titlu onorific (fără funcțiune). Boĭer titular (în opoz. cu halea și mazil); paĭa postelnic. Azĭ. Mold. Fam. A da paĭele, a încuraja, a ațîța, a da zăgnete.

PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.

PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A curăța aria de paie după treierișul cu caii. – Din paie.

PAIELE-ȚIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.

păí, păiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a aduna și a îndepărta de pe arie paiele rămase de la treierat. 2. a bate grâul pe arie; a îmblăti.

păĭésc v. tr. Ĭaŭ paĭele din arie: a păi aria.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

BOTOȘEȘTI-PAIA, com. în jud. Dolj; 1.180 loc. (1991). Așezare romană (Admutrium, sec. 2 d. Hr.).

Intrare: paia
paia
substantiv feminin (F155)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular paia paiaua
plural paiele paielele
genitiv-dativ singular paiele paielei
plural paiele paielelor
vocativ singular
plural
Intrare: Paia
Paia
nume propriu (I3)
Intrare: păi (vb.)
păi (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) păi ire it ind singular plural
păiește iți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) păiesc (să) păiesc păiam ii isem
a II-a (tu) păiești (să) păiești păiai iși iseși
a III-a (el, ea) păiește (să) păiască păia i ise
plural I (noi) im (să) păim păiam irăm iserăm, păisem*
a II-a (voi) iți (să) păiți păiați irăți iserăți, păiseți*
a III-a (ei, ele) păiesc (să) păiască păiau i iseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)