păgubitor, ~oare [At: (a. 1600) CUV. D. BĂTR. II, 49/17 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: păgubi + -tor] 1-4 smf, a (Persoană) care provoacă o pagubă (materială sau) morală Si: (înv) păgubos (1-2), pacostnic (4-5), (îvr) păgubicios (1-2). 5 a (Pex) Dăunător. 6 a (Pex) Primejdios. 7 a (Pex) Neprielnic. 8 a (Pex) Dezavantajos. 9-10 smf, a (Reg) Păgubaș (1-2).

PĂGUBITOR, -OARE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă pagubă; stricător, dăunător. Șincai arată cît de păgubitoare este situația creată de nobilimea maghiară prin desconsiderarea altor neamuri. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 5/3. Ființă netrebnică și păgubitoare omenirii... dă-mi paloșul ce mi-ai furat. ISPIRESCU, L. 227. Gîndești că-s așa de prost, să fac o asemene neguțitorie păgubitoare? NEGRUZZI, S. I 302.

PĂGUBITOR ~oare (~ori, ~oare) Care pricinuiește pagube; care aduce daune; dăunător. /a păgubi + suf. ~tor

păgubitor a. care aduce pagubă.

păgubitoriu, ~oare a vz păgubitor

păgubitor adj. m., pl. păgubitori; f. sg. și pl. păgubitoare

păgubitor adj. m., pl. păgubitori; f. sg. și pl. păgubitoare

păgubitor adj. m., pl. păgubitori; f. sg. și pl. păgubitoare

PĂGUBITOR adj. 1. (înv.) pacostnic, păgubos. (O afacere ~oare.) 2. v. dăunător.

PĂGUBITOR adj. 1. (înv.) pacostnic, păgubos. (O afacere ~.) 2. dăunător, negativ, nociv, periculos, prejudiciabil, primejdios, rău, stricător, vătămător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~ pentru...)