OBSIGĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee asemănătoare cu ovăzul, cultivate pentru nutreț (Bromus și Brachypodium). – Din bg. obsila, sb. ovsika.

obsigă sf [At: COTEANU, PL. 14 / V: (reg) ocs~, ofi~, ofs~, ohi~, ohs~, opți~, ors~, oschi~, osfică, osfi~, oshi~, osică, os~, osti~, ovăsică, ovsică, ovs~, us~, uzi~ / S și: ops~ / E: bg обсига, srb ovsika] (Bot; reg) 1 Plantă cu frunzele liniare sau liniar-lanceolate, cu florile așezate în spiculețe, golașe sau păroase, care crește prin semănături Si: (reg) iarba-ovăzului, iarba-vântului, odaie, secărea (Bromus secalinus). 2 Plantă cu tulpina glabră, cu frunze păroase și aspre, cu florile dispuse în spiculețe, care rămâne mult timp verde și crește prin locurile cultivate și necultivate (Bromus sterilis). 3 Plantă cu spice asemănătoare cu ale orzului, cu țepi, așezate în vârful tulpinii (Bromus mollis). 4 Plantă cu rădăcini puternice și tulpina înaltă, cultivată pentru furaj (Bromus inermis). 5 Plantă cu frunzele rigide și cu spicele verzui sau verzi-gălbui, care crește pe coline aride, pietroase și prin tufișuri (Brachypodium pinnatum). 6 Plantă cu rădăcina fibroasă și frunzele moi, de culoare verde-închis, atârnând în jos, care crește prin păduri și tufișuri (Brachypodium silvaticum). 7 Zizanie (Lolium perenne). 8 Sălbăție (Lolium temulentum). 9 Ovăz sălbatic Si: (reg) odos (Avena fatua). 10 Alac (Triticum spelta). 11 Pir (Agropyrum repens). 12 Neghină (Agrostemma githago). 13 Ovăsiță (Bromus tectorum).

OBSIGĂ, OBSÎGĂ, OPSIGĂ, OSIGĂ sf. 🌿 Nume dat mai multor specii de plante ierboase, ce seamănă cu ovăsul, cu florile dispuse în spice drepte sau aplecate; se seamănă adesea pentru nutreț: ¶ 1 (Bromus secalinus) (🖼 3383), ¶ 2 (Bromus sterilis) (🖼 3384) numite și „iarba-ovăsului”, „iarba-vîntului” sau „secărea” ¶ 3 (Brachypodium pinnatum) (🖼 3385); ¶ 4 (Brachypodium silvaticum) ¶ 5 👉 ZIZANIE¹ ¶ 6 = SĂLBĂȚIE¹ [srb. o v s i k a].

OBSIGĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee asemănătoare cu ovăzul, cultivate pentru nutreț (Bromus și Brachypodium). – Din bg. obsila, scr. ovsika.

OBSIGĂ s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee asemănătoare cu ovăzul, cultivate pentru nutreț (specii de Bromus și Brachypodium); zizanie.

OBSIGĂ f. Plantă erbacee asemănătoare cu ovăzul, care crește prin fânețe și prin pășuni sau este cultivată pentru nutreț. /<bulg. obsila, sb. ovsika

obsigă f. iarba ovăzului (Bromus secalinus). [Și ovsigă = serb. OVSIK].

ocsigă sf vz obsigă

ofigă sf vz obsigă

ofsigă sf vz obsigă

ohigă sf vz obsigă

ohsigă sf vz obsigă

opțigă sf vz obsigă^[1]

orsigă sf vz obsigă

oschigă sf vz obsigă

osfică¹ sf vz obsigă

osfigă sf vz obsigă

oshigă sf vz obsigă

osică² sf vz obsigă

osigă sf vz obsigă

ostigă sf vz obsigă

ovăsică sf vz obsigă

ovsică sf vz obsigă

ovsigă sf vz obsigă

usigă sf vz obsigă

uzigă sf vz obsigă

IARBĂ (pl. ierburi, ‼ ierbi) sf. 1 🌿 Ori-ce plantă anuală sau cu tulpină anuală care nu devine niciodată lemnoasă, ci rămîne moale și fragedă: ~ verde; a sta culcat pe ~; ca frunza și ca iarbă 👉 FRUNZĂ; din pămînt, din ~ verde, a) de ori-unde se va găsi, fie cît de departe sau cît de greu de găsit: din pămînt, din ~ verde, să te duci să-mi aduci herghelia (ISP.); b) deodată, fără veste, fără să se știe cum și de unde: îndată răsări, ca din pămînt, din ~ verde, un smochin mare (ISP.); ~ de leac, buruiană de leac, plantă medicinală; a căuta ca iarba de leac, a căuta un lucru, greu de găsit, cu stăruință, ca și cum nu ne putem lipsi de el; (P): așteaptă, murgule, să paști ~ verde, se zice cuiva care e tot amînat cu vorbe, cu făgădueli care nu se vor împlini niciodată ¶ 2 Însoțit de un adj. sau de un sbst., designează un mare număr de nume de plante: ~-ALBĂ, plantă ierboasă, cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-trandafirii sau gălbui; cultivată adesea ca plantă ornamentală; numită și „ierbăluță” sau „panglicuță” (Phalaris arundinacea) (🖼 2579); ~-ALBASTRĂ, plantă ierboasă, cu tulpina și cu frunzele vîrtoase, cu flori mai adesea violacee (Molinia coerulea) (🖼 2580); ~-AMARĂ = GRANAT²; – IARBA-ASINULUI = LUMINIȚĂ; ~-ASPRĂ = ȚĂPOȘICĂ¹; ~-BĂLOSĂ = TĂTĂNEASĂ; – IARBA-BĂLȚII = PĂIUȘ 3; -IARBĂ-BĂRBOASĂ, plantă ierboasă, cu florile verzi sau roșii-cafenii, dispuse ca un mănunchiu de spice; numită și „costrei”, „iarbă-ghimpoasă” sau „mohor (negru)” (Panicum crus galli) (🖼 2581); -IARBA-BROAȘTELOR, mică, plantă erbacee acuatică, cu flori albe și frunze cordiforme, ce plutesc deasupra apei; numită și „limba-broaștei” sau „mușcatul-broaștelor” (Hydrocharis morsus ranae) (🖼 2583); – IARBA-BUBEI – PĂPĂLĂU; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ; -IARBA-CANARAȘULUI 👉 CANARAȘ; -IARBA-CERBILOR – PIEPTĂNARIȚĂ; – IARBA-CIUMEI¹ 👉 CIUMĂREA; – IARBA-CIUTEI¹ 👉 CIUTĂ; – IARBA-CIUTEI² = URECHELNIȚĂ; – IARBA-CÎNELUI 👉 CÎINE; – IARBA-CÎMPULUI, plantă ierboasă cu florile verzi-alburii sau violacee, așezate în spice; numită și „iarba-vîntului” sau „păiuș” (Agostis alba) (🖼 2582); – IARBA-COCOȘULUI = COCOȘEL¹ 👉 COCOȘEL 5; – IARBA-CODRULUI = MĂTRĂGUNĂ; – IARBA-DATULUI-ȘI-A-FAPTULUI = FECIORICĂ; – IARBĂ-DE-BOALE, IARBĂ-DE-TOATE-BOALELE = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-COSITOR = BARBA-URSULUI ; – IARBĂ-DE-CURCĂ = FUMĂRIȚĂ ; – IARBĂ-DE-DURERI = COADA-COCOȘULUI ; – IARBĂ-DE-FRIGURI = TRAISTA-CIOBANULUI ; – IARBĂ-DE-LINGOARE(LUNGOARE)¹ 👉 LÎNGOARE ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE² = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE³ = GĂLBĂJOARĂ ; – IARBĂ-DE-MARE, plantă ierboasă acuatică cu tulpina plutitoare și cu frunzele în formă de panglici; crește sub apă pe fundul mării; cu frunzele uscate ale acestei plante se umplu perne și saltele (Zostera marina) (🖼 2584); – IARBĂ-DE-NEGI = ROSTOPASCĂ ; – IARBĂ-DE-SGAIBĂ = SGRĂBUNȚICĂ ; – IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ 👉 ȘOALDINĂ ; – IARBĂ-DE-STRĂNUTAT = ROTOȚELE-ALBE ; – IARBĂ-DE-URECHI, plantă ierboasă cu frunzele cărnoase, late și lungărețe sau ovale, cu flori galbene-verzui; numită și „iarba-urechii”, „iarbă-grasă”, „oloisă” sau „verzișoară” (Sedum maximum) (🖼 2585) ; – IARBĂ-DE-VĂTĂMĂTURĂ = VĂTĂMĂTOARE ; –IARBĂ-DEASĂ, plantă ierboasă cu tulpini, subțiri, delicate, cu flori verzui dispuse cîte 2-5 în mici spice (Poa nemoralis) (🖼2587); -IARBA-DEGETELOR = CINCI-DEGETE ; – IARBA-DRAGOSTEI = LIMBA-CUCULUI ; – IARBA-DRUMURILOR = FRUNZĂ-DE-POTCĂ ; – IARBĂ-DULCE¹ = LEMN-DULCE ; – IARBĂ-DULCE² = ROURICĂ ; – IARBĂ-ENGLEZEASCĂ = ZIZANIE¹ ; – IARBA-FECIOAREI sau IARBA-FECIORILOR = FECIORICĂ ; – IARBA-FIARELOR sau FIERULUI 👉 FIER ; – IARBA-FETEI 👉 IARBĂ-MOALE ; – IARBĂ-FLOCOASĂ = CĂTUȘNICĂ și TALPA-GÎȘTEI¹ ; – IARBA-GĂII 👉 GAIE ; – IARBĂ-GHIMPOASĂ = IARBĂ-BĂRBOASĂ și GHIMPARIȚĂ ; – ~-GRASĂ¹, mică plantă erbacee grasă cu tulpina ramificată întinsă pe pămînt, cu frunzele cărnoase și lucioare, cu flori galbene; numită și „grașiță” sau „porcină”; vlătarele tinere ale acestei plante se mănîncă ca salată (Portulaca oleracea) (🖼 2586); – ~-GRASĂ² = ~-DE-URECHI ; – ~-GRASĂ³ URECHELNIȚĂ; -IARBA-IEPURELUI = TREMURĂTOARE; – ~-LĂPTOASĂ = AMĂREALĂ; – IARBA-LUI-DMNEZEU = LEMNUL-DOMNULUI; – IARBA-LUPULUI = IARBA-CIUTEI¹; -~-MARE, frumoasă plantă ierboasă, cu tulpăna dreaptă, vîrtoasă și păroasă, ramificată în partea superioară; face flori galbene dispuse în capitule mari și frumoase la vîrful tulpinei; e întrebuințată de popor contra tusei și altor boale, iar femeile își spală părul cu rădăcina ei fiartă în apă, ca să crească lung; numită și „oman” (🖼 2588) ; – IARBA-MÎȚEI = CĂTUȘNICĂ ; – IARBĂ-MIROSITOARE = VIȚELAR ; – IARBA-MLAȘTINII = RUGINĂ¹ ; – IARBĂ-MOALE, plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, cu frunze lungi și ascuțite, aspre pe margini, cu flori albe, așezate la vîrful tulpinii; numită și „iarba-fetei” (Stellaria holostea) (🖼 2590) ; – IARBĂ-NEAGRĂ¹, mic arbust, cu frunze mici, cu flori trandafirii, mai rar albe (Calluna vulgaris) (🖼 2589) ; – IARBĂ-NEAGRĂ², plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, ca și pețiolul frunzelor, cu flori brune-purpurii pe din afară, galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia umbrosa) (🖼 2592) ; – IARBĂ-NEAGRĂ³ = BUSUIOC-SĂLBATIC ; – IARBĂ-NEAGRĂ⁴ = BUBERIC ; – IARBA-NEBUNILOR -SPÎNZ¹ ; – IARBA-OSULUI¹, mic arbust, cu flori galbene, ce crește pe coline și pe pășunile uscate din munți; numit și „ferestrău”, „mălăoiu”, „ruje” sau „ruja – soarelui” (Helianthemum chamaecistus)(🖼 2591); – IARBA-OSULUI² = MĂLĂOAIE ; – IARBA-OVĂSULUI = OBSIGĂ ; – IARBA-PĂRULUI = PERIȘOR¹ ; – IARBA-PORCULUI = BRÎNCĂ ; – IARBA-PURICELUI¹ sau PURICILOR = ~-ROȘIE² ; – IARBA-PURICELUI² = PURICARIȚĂ ; – ~-PUTUROASĂ, plantă ierboasă, cu flori albe, dispuse în umbele; numită și „buruiană pucioasă” sau „pucioagnă” (Bifora radians) (🖼 2593) ; – IARBA-RAIULUI = VETRICE¹ ; – IARBA- RÎNDUNELEI = ROSTOPASCĂ ; – IARBA-RANEI = VĂTĂMĂTOARE ; – ~-ROȘIE¹, plantă ierboasă, cu tulpina roșiatică, cu frunzele dințate și flori galbene; numită și,,cîrligioară„ (Bidens cernuus) (🖼 2594); – ~ROȘIE² DENTIȚĂ; – ~ROȘIE³ = TRESTIE-DE-CÎMPURI; – ~ROȘIE⁴ RĂCULEȚ; – ~ROȘIE⁵ = DINTELE-DRACULUI; – ~ROȘIE⁶ PUNGULIȚĂ; – ~ROȘIE⁷, plantă ierboasă, cu flori albe trandafirii sau roșii purpurii, dispuse în spice cilindrice (Polygonum persicaria) (🖼 2595); – ~SĂRATĂ BRÎNCĂ și SĂRICICĂ; – IARBA-ȘARPELUI¹, plantă, cu frunzele acoperite cu peri aspri, cu flori albastre, rar roșii sau albe, căutate de albine; se credea odinioară că e bună contra mușcăturii șerpilor; numită și,,ochiul-mîței” (Echium vulgare) (🖼 2596); – IARBA-ȘARPELUI² = MAMA-PĂDURII; – IARBA-ȘARPELUI³, plantă cu tulpina de jur împrejur păroasă, cu flori albastre sau roșietice; e întrebuinată de popor că leac contra mușcăturii șerpilor, numită și „șopîrliță” sau „ventrilică” (Veronica latifolia); – ~-SCĂIOASĂ, mică plantă ierboasă, cu tulpini numeroase întinse pe pămînt, cu flori verzui sau violete, așezate cîte două în spice mici în vîrful tupinei (Tragus racemosus) (🖼 2597); – ~SFÎNTĂ = LEMNUL-MAICII-DOMNULUI; – IARBA-SFÎNTULUI-HRISTOFOR ORBALȚ; – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN¹, plantă, originară din sudul Germaniei, cu flori albastre, și cu un miros foarte tare; numită și „șerlai” (Salvia sclarea) (🖼 2598); – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN² = RĂSCOAGE; – IARBA-SGAIBEI = SGRĂBUNȚICĂ; – IARBA-STUPULUI = ROINIȚĂ¹; – IARBA-SURPĂTURII = FECIORICĂ; – IARBA-SURZILOR, plantă ierboasă, cu flori albe gălbui (Saxifraga aizoon) (🖼 2599); – IARBA-TĂIETURII = VINDECEA; – IARBA-TÎLHARULUI = ORBALȚ; – IARBA-TUNULUI = URECHELNIȚĂ; – IARBA-UNTULUI = VERIGEL; – IARBĂ-USTUROASĂ, plantă ierboasă, cu tulpina cenușie și acoperită de peri, cu frunzele dințate și cu flori roșii-purpurii ce miros ușor a usturoiu; numită și „usturoi-de-lac” (Teucrimum scordium) (🖼 2600); – IARBA-VÎNTULUI¹, plantă ierboasă, cu flori violacee sau verzui, dispuse în spice mici (Agrostis spica venti) (🖼 2601); – IARBA-VÎNTULUI^2.3.4 = CĂTUȘNICĂ, IARBA-CÎMPULUI și OBSIGĂ; – IARBA-VĂTĂMĂTURII = GHIMPARIȚĂ; – IARBA-VULTURULUI, plantă cu tulpina dreaptă și vîrtoasă, cu flori galbene, dispuse în capitule numeroase reunite la vîrful tulpinei (Hieracium umbellatum) (🖼 2602) ¶ 3 ⚔️ ~ de pușcă, praf de pușcă ¶ 4 ~ pucioasă, sulf, pucioasă: tocmind într’o nucă ~ pucioasă (CANT.) ¶ 5 Iarba acului, antimoniu sulfurat [lat. hĕrba].

OHSIGĂ = OBSIGĂ.

OPSIGĂ 👉 OBSIGĂ.

ovsigă f. V. obsigă.

ofsígă f., pl. ĭ (bg. ovsiga, sîrb. ovsik, ovsika, pol. owiesec. V. ovás). Ĭarba ovăsuluĭ, secărea, o plantă graminee (brómus [secálinus și stérilis]). – Și ovăsică. osígă, opsígă, osfígă și oschígă. Și ovăsc, n. Grafia ovsigă e slavă.

oschígă, V. ofsigă.

osfígă, V. ofsigă.

osígă, V. ofsigă.

ovăsc și ovăsícă, V. ofsigă.

ovsígă, V. ofsigă.

obsigă s. f., g.-d. art. obsigii

obsigă s. f., g.-d. art. obsigii

obsigă s. f.

obsigă (obsigi), s. f. – Plante furajere (Bromus secalinus, Bromus sterilis, Brachypodium pinnatum). – Var. (o)psigă. Bg. obsiga (Conev 46), sb. ovsika (Candrea), din sl. ovsa „ovăz”, cf. ovăz.

OBSÍGĂ (< scr.) s. f. Plantă furajeră perenă din familia gramineelor cu rădăcini puternice, stoloni subterani lungi și tulpina înaltă până la 140 cm, cu frunze liniare, late, și cu inflorescența un panicul (Bromus inermis). Foarte rezistentă la secetă, intră în componența pășunilor și fânețelor cultivate, în amestec cu alte graminee și leguminoase. Se mai cultivă pe pante expuse eroziunii, pe taluzuri și diguri, nisipuri mișcătoare etc. Crește și spontan în fânețele din regiunile secetoase.

BRACHYPODIUM P. Beauv., OBSIGĂ, fam. Gramineae. Gen originar din Africa de N, Asia, America de N și Europa Continentală, cca 7 specii, erbacee, cu rizom repent sau rădăcină fibroasă. Frunze rigide sau moi, verzi-închis sau verzi-gălbui. Spiculețe, aproape cilindrice, cu multe flori,. Glume superioare aristate, în vîrf cu cca 9 nervuri, palee cu peri asprii.

BROMUS L., OBSIGĂ, fam. Gramineae. Gen originar din zona continentală, cca 110 specii, erbacee, anuale, bienale sau perene. Tulpină glabră. Frunze liniare sau liniar-lanceolate, cu vagina glabră sau pubescentă, aproape în întregime deschisă. Flori hermafrodite (3 stamine, rareori mai puține, stigmat pornind din partea laterală a ovarului, peri rigizi, pectinați, pe marginea paleelor), în spiculețe multiflore, păroase sau glabre, formînd o paniculă ușor laxă ale cărei ramuri sînt dispuse alternativ, pe 2 rînduri.

OBSIGĂ s. v. raigras englezesc, sălbăție, zizanie.

OBSIGĂ s. (BOT.; Bromus secalinus) (reg.) odaie, secărea, iarba-ovăzului, iarba-vântului.

OBSIGĂ s. (BOT.; Bromus secalinus) (reg.) odaie, secărea, iarba-ovăzului, iarba-vîntului.

obsigă s. v. RAIGRAS ENGLEZESC. SĂLBĂȚIE. ZIZANIE.