oturác m. (turc. oturak, popas, scaun, stațiune, repaus, inválid; sîrb. oturak, pensionar). Vechĭ. Inválid, veteran. S. n., pl. urĭ și e. Popas maĭ lung al uneĭ armate: făcea oturace cîte 5-6 zile (Nec. 2, 217). Azĭ Mold. Adv. A ședea, a sta otorac, a sta în permanență la o muncă (la o moșie, la o mașină, la un bolnav. V. sotnic). Dun. de jos otorac, pl. e. Banca din fundu uneĭ luntri.