ostri²- ec vz ostrei-

ostri¹ vi [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 103 / Pzi 3: ~rește / E: srb ostriti cf ucr гострити] (Reg; d. vreme) A se înăspri.

OSTRI- v. ostrei-.

ostrei- [At: DN³ / P: ~tre-i / V: ostri- / E: fr ostrei-, it ostri-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) stridie.

ostru¹ a [At: L. ROM. 1964, nr. 1, 82 / Pl: ~ri / E: ucr острий] (Reg) 1 Dârz. 2 Mândru.

ostru² sn [At: LEXIC REG. 55 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Joc de copii, în două echipe de câte patru inși, în cursul căruia jucătorii unei echipe stau aplecați față în față, iar jucătorii celeilalte echipe sar peste ei, dându-se peste cap.

OSTREI- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) stridie”. [Pron. -tre-i-, var. ostri-. / < fr. ostrei-, it. ostri-, cf. lat. ostrea, gr. ostreon].

OSTREI- elem. „stridie”. (< fr. ostrei-, cf. lat. ostreum, gr. ostrea)

ostru¹ adj. (reg.) fudul, țanțos, dârz.

ostru² s.n. (reg.) joc de copii în două echipe de câte patru.

OSTREI- „stridie”. ◊ L. ostrea „stridie” > fr. ostréi-, engl. id. > rom. ostrei-. □ ~col (v. -col₁), adj., relativ la ostreicultură; ~cultură (v. -cultură), s. f., ramură a acvaculturii, care se ocupă cu creșterea stridiilor; ~form (v. -form), adj., care are forma unei cochilii de stridie.