OSTEOPOROZĂ, osteoporoze, s. f. Leziune osoasă caracterizată prin subțierea și rarefierea oaselor, cu formarea unor cavități de diverse dimensiuni. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoporose.

osteoporoză sf [At: DER / Pl: ~ze / E: fr ostéoporose] (Med) Maladie caracterizată prin rarefierea țesutului osos.

OSTEOPOROZĂ, osteoporoze, s. f. Stare patologică caracterizată prin rarefierea oaselor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoporose.

OSTEOPOROZĂ s.f. (Biol.) Atrofie a masei osoase cu mărirea cavităților medulare. [< fr. ostéoporose, cf. gr. osteon – os, poros – por].

OSTEOPOROZĂ s. f. rarefiere, fără decalcifiere, a țesutului osos, prin mărirea spațiilor medulare. (< fr. ostéoporose)

osteoporoză (desp. -te-o-) s. f., g.-d. art. osteoporozei; pl. osteoporoze

osteoporoză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteoporozei; pl. osteoporoze

osteoporoză s. f. (sil. -te-o-), g.-d. art. osteoporozei; pl. osteoporoze

OSTEOPORÓZĂ (< fr.; {s} osteo- + gr. poros „por, canal”) s. f. Leziune osoasă caracterizată prin subțiere și rarefiere a oaselor, cu formarea unor cavități de diverse dimensiuni, ca urmare a dilatării canaliculelor osoase. Localizată sau difuză, o. apare în diferite boli endocrine, în urma unei imobilizări îndelungate, a unor traumatisme sau la vârste înaintate.