13 definiții pentru ostășime


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OSTĂȘÍME s. f. Mulțime de ostași, armată; soldățime. – Ostaș + suf. -ime.

ostășime sf [At: ALECSANDRI, P. III, 20 / Pl: (rar) ~mi / E: ostaș + -ime] 1 Mulțime de ostași. 2 Armată.

OSTĂȘÍME s. f. (Rar) Mulțime de ostași, armată; soldățime. – Ostaș + suf. -ime.

OSTĂȘÍME s. f. (Rar) Mulțime de ostași, armată, soldățime. A noastră ostășime, în foc iuțindu-și pasul, Dorea, cerea, prin tunuri ca să-ți audă glasul. ALECSANDRI, P. III 471.

OSTĂȘÍME f. rar. (colectiv de la ostaș) 1) Totalitate a ostașilor; soldățime. 2) Mulțime de ostași. /ostaș + suf. ~ime

ostășíme f. Mare număr de ostașĭ, totalitatea ostașilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ostășíme s. f., g.-d. art. ostășímii

ostășíme s. f., g.-d. art. ostășímii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OSTĂȘÍME s. v. armată, oaste, oștire, putere, trupe.

OSTĂȘÍME s. soldățime, (Transilv.) cătănime.

OSTĂȘIME s. soldățime, (Transilv.) cătănime.

ostășime s. v. ARMATĂ. OASTE. OȘTIRE. PUTERE. TRUPE.

Intrare: ostășime
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ostășime
  • ostășimea
plural
genitiv-dativ singular
  • ostășimi
  • ostășimii
plural
vocativ singular
plural

ostășime

etimologie:

  • Ostaș + sufix -ime.
    surse: DEX '98 DEX '09