9 definiții pentru ospătător

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor.

OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor.

ospătător, ~oare [At: CORESI, EV. 388 / V: (îrg) ~iu a, uspătătoriu, ~oare smf / Pl: ~i, ~oare / E: ospăta + -tor] (Înv) 1 a Ospitalier. 2 a Căruia îi place să petreacă Si: chefliu. 3 smf Hangiu. 4 smf (Pex) Gazdă. 5-6 smf Persoană care (dă sau) ia parte la un ospăț (1). 7 smf Persoană care servește la o masă.

OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. (Atestat în forma ospătitor) în calitatea sa de ospătitor strigă cu un glas ascuțit și obraznic: aduceți ciorba, bre! FILIMON, C. 163. – Variantă: ospătitór, -oáre s. m. și f.

ospătătoriu, ~oare a vz ospătător

OSPĂTITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. ospătător.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ospătător (înv.) s. m., pl. ospătători

ospătător (înv.) s. m., pl. ospătători

ospătătór s. m., pl. ospătătóri

Intrare: ospătător
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ospătător
  • ospătătorul
  • ospătătoru‑
plural
  • ospătători
  • ospătătorii
genitiv-dativ singular
  • ospătător
  • ospătătorului
plural
  • ospătători
  • ospătătorilor
vocativ singular
  • ospătătorule
plural
  • ospătătorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ospătitor
  • ospătitorul
plural
  • ospătitori
  • ospătitorii
genitiv-dativ singular
  • ospătitor
  • ospătitorului
plural
  • ospătitori
  • ospătitorilor
vocativ singular
  • ospătitorule
plural
  • ospătitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ospătător, ospătătorisubstantiv masculin
ospătătoare, ospătătoaresubstantiv feminin

  • 1. învechit Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În calitatea sa de ospătitor strigă cu un glas ascuțit și obraznic: aduceți ciorba, bre! FILIMON, C. 163. DLRLC
etimologie:
  • Ospăta + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.