osculație sf [At: SCRIBAN, D. / V: (iuz) ~iune / Pl: ~ii / E: fr osculation] Aplicare a unei suprafețe pe o altă suprafață, cu un contact mai strâns decât simpla tangență.

OSCULAȚIE, osculații, s. f. Aplicare a unei curbe sau a unei suprafețe pe o altă curbă, respectiv pe o altă suprafață, cu un contact mai strîns decît simpla tangență.

OSCULAȚIE s.f. (Mat.) Contact mai strîns decît contactul de tangență, între o curbă sau o suprafață cu altă curbă sau suprafață. [Gen. -iei. / < fr. osculation, cf. lat. osculatio – sărutare].

OSCULAȚIE s. f. 1. (mat.) contact mai strâns decât contactul de tangență, între curbe sau suprafețe. 2. distrugere a unei porțiuni de interfluviu îngust, între două lunci, prin eroziunea laterală a valurilor. (< fr. osculation)

osculațiune sf vz osculație

*osculațiúne f. (lat. osculátio, -ónis, acțiunea de a săruta). Geom. Contact de ordin superior al uneĭ curbe orĭ suprafețe într’un punct al alteĭ curbe orĭ suprafețe. – Și -áție.

osculație s. f., g.-d. art. osculației